La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Dacian Cioloş, miniştri ai Cabinetului său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi consilieri prezidenţiali. 

Conform Agerpres. preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul de numire a lui Vlad Voiculescu în funcţia de ministru al Sănătăţii. 

Pe 9 mai, Patriciu Achimaş-Cadariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii. Ulterior, premierul Dacian Cioloş a convenit, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătăţii până la numirea unui nou ministru, informează Agerpres.

"Acum aveţi şansa să vă implicaţi din postura de ministru şi să corectaţi problemele sistemice din sănătate", a spus Iohannis, la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Vlad Voiculescu. 

În opinia sa, este paradoxal că acest Guvern, care a preluat un mandat ''foarte limitat'', trebuie ''să se lupte rând pe rând cu probleme care sunt majoritatea vechi''. 

"Chit că există unele tendinţe în spaţiul public de a arunca problemele în acest Guvern, eu cred că este şi un lucru rău şi un lucru bun. Un lucru rău este că se fac vinovaţi oameni care, de fapt, au fost suficient de curajoşi să intre în acest mandat scurt", a declarat Iohannis. 

Şeful statului a arătat că noul ministru are toată libertatea şi sprijinul său să vină cu politici publice în domeniul sănătăţii, care să îmbunătăţească net sistemul. 

"Chiar aveţi şansa să corectaţi lucrurile. Cu siguranţă nu veţi corecta toate problemele, nu veţi rezolva toate problemele, dar această independenţă politică vă dă o libertate surprinzătoare în a intra şi a rezolva problemele sistemice pe care nu le-au rezolvat alţii, pentru că le-a fost frică de propriul partid şi câteodată şi de Opoziţie şi foarte rar de opinia publică. Veţi avea toată libertatea şi tot sprijinul meu să veniţi cu politici publice în acest caz specific, în domeniul sănătăţii, care vin să îmbunătăţească net sistemul, în fond pentru singurul scop pentru care merită ca acest sistem să funcţioneze pentru oameni, ca expresia 'pacientul în centrul sistemului de sănătate' să nu fie un slogan, ci o realitate", a adăugat Iohannis. 

El l-a felicitat pe noul ministru pentru preluarea ''cu mult curaj'' a mandatului. 

"Dvs. sunteţi cunoscut multora prin faptul că v-aţi implicat la un moment dat într-o chestiune a sistemului de sănătate din România când mulţi îşi pierduseră speranţele. Aţi reuşit atunci să rezolvaţi o problemă extrem de complicată, cu citostaticele, aţi redat multor bolnavi speranţa, dar cel mai important lucru aţi redat speranţa celor care au fost convinşi tot timpul, dar nu au văzut cum se poate corecta sistemul", a mai spus şeful statului.