Potrivit Comisiei Europene, subiectul s-a aflat pe agenda unei reuniuni la Bruxelles a 'G29', instanţa de cooperare europeană a acestor autorităţi. Executivul comunitar doreşte ca aceste organisme să lanseze o anchetă similară celei în cazul companiei Uber. 

Comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova, se află marţi în SUA, în cadrul întâlnirilor periodice cu administraţia americană, şi urmează să ceară 'clarificări' Facebook. 'Echipa sa se află în contact cu Facebook pentru a găsi un interval adecvat pentru a discuta acest caz cu compania', a indicat CE. 

Luni, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a anunţat că instituţia va ancheta această 'încălcare inacceptabilă a dreptului la confidenţialitatea datelor', dezvăluită iniţial de publicaţiile New York Times şi The Observer. 

Facebook a anunţat că a închis contul Cambridge Analytica, care a 'negat cu fermitate' luni că ar fi utilizat datele respective pentru a dezvolta un soft care să permită previzionarea şi influenţarea votului alegătorilor. 

Autoritatea britanică responsabilă cu protecţia datelor personale a cerut marţi autorizaţie de percheziţie a birourilor firmei Cambridge Analytica, precizând că a obţinut ca Facebook să-şi suspende ancheta proprie întrucât ar putea-o compromite pe cea a autorităţii. 

'Când oare Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook, n.red.) va explica ce s-a întâmplat cu datele noastre?', a scris marţi pe Twitter şeful grupului liberal din PE Guy Verhofstadt, în timp ce o comisie a parlamentului britanic i-a cerut lui Zuckerberg să compară în faţa sa pentru a da explicaţii. 

La rândul său, BEUC, federaţia europeană a asociaţiilor de consumatori, a încurajat marţi autorităţile europene să întreprindă anchete în acest caz. AGERPRES