Mărind salarii şi pensii mai mult decât economia poate duce, guvernul face o injecţie cu anestezic. Care, cu timpul, devine un drog.
Uniunea Europeană a ieşit din zona declaraţiilor diplomatice şi ne atrage atenţia public: terminaţi cu pomenile electorale! Nu mai risipiţi banii publici! Premierul Tăriceanu nu vrea să mai audă astfel de îndemnuri şi răspunde la fel ca la începutul anilor ‘90: mai lăsaţi-ne cu prostiile voastre, că ştim noi mai bine ce avem de făcut!
Mai lipsea să le spună că şi ei au omorât negri, ca într-un banc celebru. Ministrul de Finanţe se află în perioada în care poate să justifice orice: şi că avem bani pentru orice majorări de pensii şi salarii, şi care este logica taxei auto, şi că problemele României se vor rezolva dacă se urgentează măsurile pentru ca întreprinzătorii să devină persoane fizice autorizate.
Pentru că aceasta a fost măsura pe care ministrul de Finanţe a anunţat-o alături de înfiinţarea contului unic colector, în timp ce pieţele/investitorii aşteaptă un program concret de reducere a cheltuielilor publice. De multă vreme, în România, s-a împământenit clişeul că un deficit bugetar mare ne rezolvă toate problemele, dar, până acum câţiva ani, nu ne lăsa FMI să avem deficite mari, adică să cheltuim mult mai mult decât aveam.
Şi totuşi, mai ales în deceniul trecut, România a avut deficite mari: asta nu ne-a ajutat nici să brăzdăm ţara cu autostrăzi, nici să trăim mai bine, ci a provocat doar o inflaţie care macină orice creşteri de salarii sau pensii.
Mai mult decât atât, pomenile electorale din anii cu alegeri nu au ajutat guvernele respective nici în ‘96, nici în 2000 şi nici în 2004, respectivele guverne pierzând alegerile!
Premierul Tăriceanu pare dispus să repete toate aceste greşeli, singura sa piedică fiind acum Uniunea Europeană! De sfaturile căreia guvernul pe care îl conduce nu vrea să mai asculte; şi nu vrea să mai asculte de nimeni care i-ar spune că deficite mari în perioade de creştere economică fac viaţa mult mai grea în vremuri de restrişte, când economia începe să obosească sau când simte influenţe externe nefaste.
Şi dacă Guvernul va dori să apese la maximum pedala cheltuielilor publice, ce se poate întâmpla? Primele efecte, rezultat al măsurilor de anul trecut, deja le vedem: o inflaţie mai mare, deprecierea monedei naţionale şi, mai ales, investitori mai reticenţi.
Asta poate însemna o creştere economică mai scăzută, nivelul de trai va creşte mai încet, iar momentul când România va trece la euro se va îndepărta. Generozitatea oricărui guvern este parşivă: mărind salarii şi pensii mai mult decât economia poate duce, Guvernul face o injecţie cu anestezic. Care, cu timpul, devine un drog.
O viaţă mai bună nu vine de la un guvern generos, ci de la o economie care creşte sănătos.
