Audiobookurile – cărţile audio înregistrate în format electronic, pe CD sau în variantă mp3, în lectura autorului sau a unei personalităţi – reprezintă o piaţă mică, de sub un procent din total, dar în plină dezvoltare.

Pe piaţa de carte există încă nişe care abia încep să se dezvolte – cum este segmentul audiobookurilor, cărţile înregistrate pe suport electronic, fie compact disc, fie mp3. „Ca produs, audiobookul a apărut pe piaţa romånească, ca şi pe cea occidentală, ca răspuns la o necesitate de consum, deci este o idee cu potenţial comercial“, explică Ramona Crăciun, coordonator PR şi marketing al editurii Humanitas Multimedia, cel mai mare publisher local de cărţi audio. „A fost un pionierat riscant, care în timp a dovedit că răspunde unei nevoi reale.“

Pe pieţele dezvoltate, audiobookurile reprezintă deja o afacere consistentă. În Statele Unite, de exemplu, liderul mondial în domeniu, cel mai recent raport al Audio Publishers Association (APA) arată că, în 2007, volumul vånzărilor de audiobookuri s-a ridicat la peste un miliard de dolari – o creştere de 12% faţă de 2006, în vreme ce majorarea din 2006 faţă de 2005 fusese de două ori mai mică, de numai şase procente. În general, audiobookurile reprezintă pentru oamenii ocupaţi o alternativă complementară faţă de cartea tipărită – în cea mai mare parte, ele sunt ascultate în maşină, în timpul deplasării în trafic; şi, cum americanii se numără printre popoarele cele mai dedicate automobilului, nu e surprinzător că 28% dintre ei, conform raportului APA, au ascultat în decursul ultimelor 12 luni o carte audio.

În Romånia, audiobookurile reprezintă un segment emergent. Doar trei publisheri – Humanitas Multimedia, Curtea Veche şi Cartio, o editură din Cluj-Napoca înfiinţată anul trecut, au în portofoliu astfel de titluri. Humanitas Multimedia, cu peste 110 titluri publicate din anul înfiinţării, 2004, este liderul detaşat al pieţei; Curtea Veche a publicat pånă în prezent patru titluri, iar Cartio (specializată în editarea de cărţi audio de afaceri), trei. Potrivit estimărilor Daliei Topan, manager Cartio, care citează date de la retaileri, piaţa romånească a cărţilor audio reprezintă 0,7% din totalul pieţei de carte – adică vånzări de sub 500.000 de euro anual.

Audiobookurile nu înlocuiesc cartea tipărită

Chiar dacă aşa ar părea la prima vedere, audiobookurile nu înlocuiesc consumul de carte tipărită, dimpotrivă. În SUA – şi probabil că lucrurile stau la fel şi în Romånia, 92% din ascultătorii de cărţi audio au citit în ultimul an cel puţin o carte, iar aproape o treime se încadrează în categoria cititorilor pasionaţi, cu cel puţin 16 cărţi citite în decursul unui an.

Potrivit Ramonei Crăciun, cele peste 110 titluri editate de Humanitas Multimedia au ajuns la un tiraj total de peste 300.000 de exemplare; înregistrările sunt făcute într-un format digital larg răspåndit (WAV necomprimat, pe 16 biţi, cu un bitrate de 44.1 KHz, folosit şi de BBC Radio în Marea Britanie), iar tirajul mediu este de 1.000 de exemplare pe titlu. „În funcţie de complexitatea şi mărimea textului, durata unui audiobook poate varia între 70 de minute şi 14 ore (avem şi audiobookuri cu 12 CD-uri)“, spune Crăciun.

„În aceste condiţii, este evident că şi preţurile de librărie variază, în funcţie de durata înregistrărilor, valoarea drepturilor de autor, de traducere, de interpretare etc., între 25 şi 150 de lei.“ De regulă, costurile de producţie pentru un audiobook sunt comparabile cu cele pentru o carte tipărită (în ediţie broşată, cele cartonate fiind mai scumpe), din cauza costurilor de înregistrare şi, mai rar, a celor de producţie (pentru ediţiile mai elegante), a drepturilor de autor şi a celor pentru lectura textului.

Cumpărătorii de audiobookuri, confirmă reprezentanţii Humanitas Multimedia, sunt, ca şi în SUA, cititori de carte tipărită, de obicei clienţi fideli ai cărţilor publicate de celelalte edituri ale grupului Humanitas. „Întrucåt am observat că audiobookurile mai scumpe, ediţiile integrale care cuprind mai multe volume (CD-uri) se vånd cel mai bine, concluzia ar putea fi că publicul nostru este compus preponderent din persoane cu venituri cel puţin medii“, spune Crăciun.

Selecţia titlurilor care urmează să fie publicate ţine, explică Ramona Crăciun, de două criterii principale: „În luarea deciziei de a înregistra un nou audiobook luăm în calcul notorietatea şi calitatea textului, dar şi vocea. Faţă de lectura unei cărţi, ascultarea unui audiobook aduce în plus întålnirea cu vocea, o personalitate culturală – un mare actor – sau cu scriitorul însuşi. Ascultarea unui audiobook este o experienţă total independentă de lectura textului literar, pentru că oferă o altă perspectivă, este îmbogăţită cu un plus de emoţie.“

Deocamdată, CD-urile deţin supremaţia în ceea ce priveşte forma fizică de distribuţie a cărţilor audio. În SUA, potrivit raportului APA, vånzările de audiobookuri pe CD au reprezentat anul trecut 78% din total, în creştere continuă din 2003 încoace; însă între 2004 şi 2007, vånzările online de audiobookuri s-au triplat, ajungånd de la o pondere de 6% din total la 17% anul trecut. Acelaşi lucru s-ar putea întåmpla şi în Romånia. Cartio îşi vinde titlurile pe care le editează exclusiv pe site-ul propriu, www.cartio.ro, cu plata online şi descărcare pe loc; de cealaltă parte, Humanitas Multimedia intenţionează ca în scurt timp să înceapă să våndă audiobookuri prin intermediul unei librării online.

«Cel mai bine våndut titlu al nostru este „O scurtă istorie a romånilor povestită celor tineri“, de Neagu Djuvara, în lectura autorului (10 audiobookuri).
Ramona Crăciun, coordonator PR şi marketing, Humanitas Multimedia

120 de titluri de cărţi audio au fost publicate pånă în prezent în Romånia, de către trei edituri