Contribuabilii care în anul 2011 au obţinut venituri din salarii sau asimilate salariilor, îşi pot exprima opţiunea privind destinaţia unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 230 – "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ".

Declaraţia privind veniturile realizate din România- formular 200 se completează şi se depune pentru venituri din activităţi independente – activităţi comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor – închirieri sau arendă, venituri din activităţi agricole determinate în sistem real, venituri realizate într-o formă de asociere – venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract. precum şi orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiar tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Pentru toate celelalte categorii de venituri obţinute de către contribuabili în anul 2011, respectiv venituri din: salarii şi venituri asimilate salariilor; investiţii, altele decât cele menţionate anterior; premii şi venituri din jocuri de noroc; pensii; activităţi agricole a căror impunere este finală, respectiv veniturile obţinute prin valorificarea produselor vândute către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi pentru utilizare ca atare, pentru care impozitul s-a calculat prin reţinere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate; transferul proprietăţilor imobiliare nu se depun declaraţii privind venitul realizat.
Sursa: Agerpres