O furgonetă a intrat în cel puțin două terase cu clienți, cu puțin înainte de ora 13.00, vineri, pe o stradă din centrul Bruxelles-ului. Presa din Belgia a susținut că nu se știe încă dacă a fost un accident sau dacă a fost intenționat. Potrivit ultimelor informații, pista teroristă este exclusă în acest moment.

„Pompierii și serviciile de urgență au părăsit locul faptei”, a declarat Walter Derieuw, care a confirmat că șase persoane au fost rănite ușor.

Cel puţin şase persoane au fost rănite după ce vehicul a intrat în aceste terase, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate din Belgia.

Incidentul s-a produs vineri după-amiază pe Strada Saint-Michel, la intersecţia cu Bulevardul Adolphe Max, în zona Neuve, în centrul oraşului Bruxelles. Un individ a pătruns cu o autoutilitară pe trotuar şi a lovit persoane aflate la mese la terasele „Corbeau” şi „City Pizza”, conform publicaţiei La Libre.

Suspectul a fost prins în orașul Anvers

Individul nu a oprit după incident, iar vehiculul a fost găsit ulterior în apropiere. Şoferul a fost căutat activ de forţele de ordine şi, conform unor surse judiciare, a fost reţinut în oraşul Anvers.

Şase persoane au fost rănite în incident, iar autorităţile încearcă să afle dacă este vorba despre un accident sau despre un act intenţionat. Numeroase persoane sunt în stare de şoc, a declarat Philippe Close, primarul oraşului Bruxelles, citat de publicaţia Le Soir.

„Ceea ce este sigur este că vehiculul rula cu o viteză extrem de mare şi a vizat direct terasele. Dar nu vreau să trag concluziile înaintea anchetatorilor. Avem multe imagini surprinse de sistemele de supraveghere, iar poliţia judiciară s-a mobilizat. Sper că autorul va fi identificat curând”, a precizat primarul.

Nivelul alertei teroriste a fost modificat în urma incidentului

După ce a ridicat pentru scurt timp nivelul de alertă teroristă la 3, organismul de coordonare pentru analiza amenințărilor a decis să îl lase din nou la nivelul 2. Acest lucru înseamnă că amenințarea este medie. La Libre a aflat de la o sursă că pericolul să fie vorba de un atentat terorist este exclus.

Parchetul va organiza o conferință de presă la ora 17:30 pentru a trece în revistă cele mai recente informații despre dubă și șoferul acesteia.

O persoană din Belgia care se afla la fața locului a dat m ai multe detalii despre cele întâmplate.

„Stăteam pe terasă. Terasele erau destul de pline. Dintr-o dată, o furgonetă albă a venit cu toată viteza, virând de la stânga la dreapta. A trebuit să sărim la perete. Pe cealaltă stradă, șoferul a lovit o altă terasă, apoi duba a plecat în viteză”, a povestit el la un post de radio, conform La libre.