Adunarea Generala a Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software, si-a ales la conducere o noua echipa, condusa de Radu Georgescu, presedinte al Grupului GeCad, informeaza un comunicat ARIES. Noua conducere a asociatiei are ca obiectiv realizarea fuziunii dintre ARIES si ANIS, o alta asociatie de profil IT. Atat Liviu Dragan ( presedinte ANIS ) si Radu Georgescu ( presedinte ARIES) sunt decisi  sa rezolve cat mai curand problemele tehnice ale operatiunii de fuziune astfel incat aceasta sa fie finalizata in urmatoarele luni.

Conducerea ANIS si-a afirmat, de asemenea, dorinta de a fuziona cu ARIES cu obiectivul de a forma o singura organizatie care sa reprezinte companiile din industria IT.

Toate proiectele care se afla in derulare vor fi continuate pe toata perioada de tranzitie, urmand ca planurile pentru activitatea noii organizatii, rezultate din unirea ARIES cu ANIS sa fie comunicate ulterior fuziunii.   

In cadrul noului comitet director al ARIES, Liviu Dragan ocupa functia de vicepresedinte Software si presedinte ANIS, John Cusa este vicepresedinte Hardware, Gheorghe Rusu este vicepresedinte Telecom iar  Gheorghe Ghiur este vicepresedinte Electronica.

Sursa: Capital 27 Iunie 2007