Astfel, în perioada 3 şi 5 octombrie, Ariton va participa la reuniunea în cadrul căreia vor fi discutate aspecte privind colaborarea româno-rusă în domeniile comercial-economic şi investiţional, energetic, industrial, al transporturilor, agroindustrial, tehnico-ştiinţific, al turismului, tehnico-militar, al Camerelor de Comerţ şi Industrie şi vor fi semnate mai multe documente bilaterale.
În plus, pe parcursul vizitei la Moscova, ministrul Ion Ariton va avea întâlniri bilaterale cu Andrei Fursenko, preşedinte al părţii ruse în Comisia interguvernamentală româno-rusă de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică. Ministrul român are programată şi o întâlnire cu ministrul rus al învăţământului şi ştiinţei.
Discuţii mai importante vor fi purtate cu Alexei Miller, preşedinte Gazprom, având în vedere că România importă indirect de la Gazprom gaze naturale.
Ariton se va întâlni în cursul acestei vizite şi cu conducerea companiilor ruseşti Mechel şi Lukoil.
Ariton se întâlneşte la Moscova cu preşedintele Gazprom

3 octombrie 2011, 13:04
Ultima modificare în 3 octombrie 2011, 16:04
Ministrul Economiei, Ion Ariton, efectuează în aceste zile o vizită de lucru la Moscova. Principalul motiv al deplasării este participarea la reuniunea Comisiei interguvernamentale româno-ruse de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, ce se va desfăşura în capitala Federaţiei Ruse. Cu această ocazie, Ariton se va întâlni şi cu conducerile Gazprom, Mechel şi Lukoil.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook