Piata romaneasca de argintarie inseamna o gama foarte variata de obiecte. De la uzualele tacamuri si pana la piese rare reprezentand obiecte de cult, carafe, tavi, fructiere, zaharnite, casete de bijuterii, sticlute de parfum, obiecte de toaleta, cupe, cani, suporturi de pahare, sfesnice, pe toate le puteti gasi in magazinele de antichitati. Cel mai important lucru este ca preturile lor sunt acceptabile, in comparatie cu preturile altor obiecte de arta.
Valoarea lor este data de stilul in care au fost lucrate, de notorietatea scolii, de vechimea lor si de prezenta altor elemente decorative, cum este de exemplu emailul. Cele mai importante scoli pentru aceasta categorie de obiecte sunt: scoala ruseasca (sec. XVIII – sec. XIX), cea franceza si cea austro-ungara. „Cat despre stiluri, cele mai apreciate pe piata sunt obiectele Art Nouveau, lucrate la sfarsitul secolului XIX – inceputul secolului XX, foarte bogat ornamentate cu motive inspirate din natura si cu personaje feminine, precum si cele Art Deco, mai simple”, sustine dna Cornelia Udrea, de la Galeria Hanul cu Tei. La fel de valoroase sunt piesele lucrate in stilul vechi vienez, precum si cele de provenienta ruseasca (Faberge), franceza si germana. Asa se explica faptul ca multe din piesele fabricate de la mijlocul secolului XX incoace sunt influentate de stilurile trecute.
In magazinele romanesti se mai gasesc si obiecte provenite din fosta Uniune Sovietica, din Danemarca, din Anglia si chiar obiecte lucrate in Romania. Acestea din urma sunt in general tacamuri – dar nu numai – lucrate pe comanda de catre diversi mesteri sau in atelierele Cooperatiei Mestesugaresti.
Sunt cerute obiectele in stare buna de conservare, care poarta marcaje clare. Marcajele pot fi de breasla, de mester, de oras, de tara, precum si marcaje standard. Foarte important pentru cumparator este si poansonul, care indica anul de fabricatie si scoala care a lucrat obiectul. „Sunt cautate obiectele in stare buna, care nu sunt rupte si apoi lipite. De asemenea, tacamurile trebuie sa nu fie desperecheate, iar sfesnicele se vand de obicei cate doua. Un aspect extrem de important este unitatea piesei: un sfesnic caruia i s-a rupt un brat, iar apoi bratul a fost refacut dintr-un alt obiect de argint, nu valoreaza prea mult”, precizeaza Cornelia Udrea.
In privinta tacamurilor, piesele cel mai des intalnite in galerii, cele mai apreciate sunt tacamurile frantuzesti Cristofle. Trebuie sa mai stiti ca multe din tacamurile folosite altadata aveau numai manerele din argint, goale pe dinauntru, iar restul era lucrat din metale comune, argintate sau aurite. Astfel ca, desi la prima vedere par scumpe si grele, in realitate sunt ieftine si usor de utilizat. Tot pe acest principiu, un obiect mic dar lucrat intr-un stil deosebit, valoreaza de doua-trei ori mai mult decat un obiect masiv. In ceea ce priveste tendintele pietei mondiale, se poate spune ca argintaria lucrata in ultimul secol se vinde la kilogram, exceptand, evident, piesele Art Nouveau si Art Deco.
Daca doriti sa investiti in obiecte de argint, gasiti in galerii o gama larga de obiecte si cu siguranta o parte din ele va vor ridica diverse intrebari. Puteti gasi suporturi de servetele, posete de dama lucrate din zale de argint, cutii de trabucuri, pudriere, porttigarete, suporturi pentru carti de vizita, tacamuri speciale de mici dimensiuni pentru servirea fructelor, solnite, flacoane de parfum, suporturi pentru paine prajita, paftale cu nasturi si diverse decoratiuni, paharele din argint aurit, lingurite minuscule pentru desert si multe alte obiecte minunate.