Arestarea directorului FMI nu afectează planul de salvare a Greciei

Arestarea directorului FMI nu afectează planul de salvare a Greciei
Publicat de CAPITAL la 17 mai 2011, 18:18

UE a liniștit Atena și a asigurat-o că arestarea directorului FMI un va avea nici un impact asupra planului de salvare economică, informează cotidianul spaniol, El Pais, în ediția sa electronică de azi.

Consiliul de administrație al FMI s-a întrunit pentru a analiza evoluția situației lui Dominique Strauss-Kahn, directorul general al organizației financiare internaționale.
Pe de altă parte, Comisia Europeană a afirmat că ”ceea ce s-a întâmplat cu directorul general al FMI un are nici un impact asupra planurilor de salvare economică a Greciei, Irlandei sau Portugaliei”.

Comisarul european pentru piață internă și servicii a afirmat că ”justiția americană trebuie să-și facă treaba respectând drepturile tuturor părților. FMI a garantat partenerilor săi, și UE este primul său partener  datorită contribuției noastre, continuitatea acțiunilor sale și acest lucru este cel mai important”.
Strauss-Kahn urma să se întâlnească ieri cu cancelarul german, Angela Merkel și cu Poul Thomson, șeful misiunii la Atena a FMI, Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene, pentru a examina situația din Grecia, în vederea deblocării unui împrumut de 60.000 de milioane de euro.

Dominique Strauss-Kahn era persoana cea mai importantă în planul de salvare a Greciei, fiind implicat direct, din primul moment, în ajutorul inițiat de Bruxelles și FMI și a fost unul dintre aparătorii planului draconic de austeritate al executivului grec, destinat soluționării gravelor probleme cu care se confruntă această țară.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.