Dacă nu exista limitarea naşterilor, aplicată nicăieri în lume la o scară atât de mare şi cu o asemenea rigoare, China ar fi avut acum aproape două miliarde de locuitori în loc de 1,34 miliarde. Din 1979, politica copilului unic a făcut ca o chinezoaică să aibă în medie un copil şi jumătate, însă acest lucru s-a realizat cu brutalitate, de la oraşe la cele mai îndepărtate cătunuri: sterilizări în masă, avorturi până la opt luni de sarcină sau abandonarea fetiţelor.

Cuplurile care nu respectă regula sunt sancţionate cu amenzi care înseamnă câţiva ani de salariu, suprimarea accesului la serviciile sociale şi, uneori, cu închisoarea. Copiii născuţi fără respectarea reglementărilor de planificare familială (numiţi ‘copii negri’) nu sunt nici măcar recunoscuţi legal.

După trei decenii însă, experţii în demografie trag semnalul de alarmă, prevăzând o gravă criză provocată de îmbătrânirea populaţiei. China este singura ţară în curs de dezvoltare care se confruntă cu paradoxul de a fi bătrână înainte de a fi bogată. Criza îmbătrânirii este ‘mult mai rapidă’ decât în Europa, unde ‘fecunditatea a scăzut, ca şi mortalitatea, în ultimul secol’, declară AFP Christophe Guilmoto, demograf.

În următorii cinci ani, populaţia chineză de peste 60 de ani va trece de la 178 de milioane la 221 milioane, reprezentând 16% din numărul de locuitori (faţă de 13,3%). La jumătatea secolului, persoanele de peste 65 de ani vor reprezenta 25% din populaţia Chinei, apreciază Comisia populaţiei şi a planificării familiale, faţă de numai 9% în prezent. Încă de acum, jumătate din chinezii de peste 60 de ani locuiesc într-un ‘cuib gol’, situaţie de neconceput altădată, când ‘patru generaţii trăiau sub acelaşi acoperiş’.

Piramida inversă 4-2-1 produce fiori guvernului: patru bunici, doi părinţi şi un singur copil, incapabil să-i susţină, adeseori şi el şomer sau plecat la oraş să-şi găsească de lucru. ‘Peste zece ani, va fi o mare provocare pentru guvern’, declară AFP un demograf implicat în planificarea familială.

China înregistrează de pe acum o lipsă acută de infrastructuri medicale, case de bătrâni şi de personal medical calificat. Până în 2015, guvernul chinez intenţionează să dubleze numărul de paturi (la şase milioane) din spitale. Dar şase milioane este exact numărul de paturi care lipsesc astăzi.

De-abia acum începe China să aplice un sistem de securitate socială şi de pensii pentru toţi. Această criză este ‘brutală din punct de vedere economic din cauza lipsei pensiilor’, apreciază demograful citat. Va trebuie accelerată ‘introducerea sistemelor de asigurări şi pensii, care se aplică în prezent unei părţi din populaţia urbană şi unui număr foarte mic de persoane de la ţară’, mai spune el.

Întrebarea care se pune este dacă ţara trebuie să renunţe la politica copilului unic sau doar să o flexibilizeze. Chiar dacă regulile sunt flexibilizate, ‘nu cred că prea multe cupluri ar vrea să aibă mai mulţi copii’, a spus un alt specialist în demografie, ţinând seama că, peste tot în lume, membrii clasei de mijloc au familii tot mai mici.

În marile oraşe, cum ar fi Shanghai, se înregistrează o îmbătrânire accelerată şi tot mai multe femei preferă maternităţii cariera şi confortul.
SURSA: Agerpres