Aceasta conduce spitalul de zece ani și este prima femeie, în cei 60 de ani de existență, care ocupă această funcție. Discursul ei s-a axat în special pe mulțumiri către personalul medical, care a reușit să sporească an de an prestigiul instituției.

Carmen Orban a făcut, însă și un apel către clasa politică. Mai exact aceasta le-a solicitat autorităților responsabile să aloce fonduri pentru construcția unui spital nou pe platforma din curtea Spitalului Fundeni. Chiar dacă institul a primit o finanțare mai mare decât în anul precedent, toți cei care s-au urcat pe scenă au fost de acord că banii nu sunt suficienți pentru a răspunde provocărilor din ziua de astăzi, din domeniul medical

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a fost și ea prezentă la eveniment. „Ar trebui să vă schimbați dezideratul din iubiți viața în iubiți oamenii. Pentru că voi iubiți cu adevărat oamenii, altfel nu ați putea face tot ce faceți aici”, le-a tranmis aceasta medicilor, felicitându-i pentru performanțele obținute în medicină. Ministrul i-a asigurat pe medici și de toată susținerea ei.

Ambasadorul Israelului, David Saranga, a venit și el personal să adreseze felicitări medicilor eroi, care lucrează la Institul Fundeni. „Vom continua să investim în sectorul medical şi suntem încântaţi să realizăm acest lucru. România e un prieten apropiat cu care avem numeroase parteneriate, unele dintre ele fiind în domeniul medical, în domeniul sănătăţii. Cu o mare experienţă în implementarea tehnologiilor IT în domeniul sănătăţii, Statul Israel rămâne un prieten solid”, a spus acesta în limba română, abordând în același timp subiectul inovațiilor tehnlogice din domeniul medical.

Consilierul de stat, conferențiar doctor Păun Diana a transmis și ea gândurile bune ale președintelui Klaus Iohannis. Un mesaj similar a venit și din partea ambasadorului SUA, Hans Klemm, care nu a venit personal la eveniment.

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu a fost și el invitat să țină un discurs în fața publicului, care a primit cu mare bucurie mesajul acestuia. El nu se aștepta să fie invitat pe scenă, dar a fost entuziasmat să adreseze vorbe frumoase, de mulțumire și încurajare, medicilor și întregului personal al spitalului care primește cele mai grave cazuri din țară.

Gest dezamăgitor din partea profesorului doctor Ionel Sinescu

Medici din tot spitalul au venit să sărbătorească cei 60 de ani de existență ai Institutul Clinic Fundeni, mai puțin secția de Urologia, condusă de profesorul doctor Ionel Sinescu. Managerul spitalului s-a arătat oarecum dezamăgită de absența acestora, dar a subliniat că-i reprezintă ea în această zi specială.

Cel mai emoționant moment de la eveniment a fost cel în care pacienții au urcat pe scenă pentru a le mulțumi celor care le-au salvat viața, când nu mai aveau nicio speranță.

„Există viață și după moarte. Eu sunt exemplu și îi mulțumesc profesorului Irinel Popescu pentru asta”, a spus unul din pacienții operați de celebrul chirurg în urmă cu 11 ani.

Mihai Leu i-a mulțumit profesorului doctor Irinel Popescu

Multiplul campion la box și la raly-uri, Mihai Leu a urcat și el pe scenă, stârnind ropote de aplauze. Acesta i-a mulțumit profesorului doctor Irinel Popescu, care l-a salvat dintr-o situație  gravă. „Mi-a promis că mă va face bine. Și am crezut în el. Și iată că așa s-a întâmplat”, a spus sportivul emoționat.

Acesta este o reală sursă de inspirație și un exemplu demn de urmat pentru mulți oameni aflați în suferință. A luptat cu boala, a privit pozitiv spre viitor, a continuat să trăiască fiecare zi cu speranță în bine, iar astăzi se bucură din plin de fiecare vis pe care și-l mai împlinește.

Din 2010,  Mihai Leu este team-managerul unei echipe importante de raliu, iar din 2012 a început, alături de soția și fiul său, să și organizeze competiții prestigioase, printre care Super Rally sau Raliul Aradului, care a devenit o competiție importantă în automobilismul românesc.

„Noi ne dorim foarte mult să organizăm etape cât mai mari și să ajungem să avem o etapă de campionat mondial de raliuri aici, în România. Și lucrăm la asta” , a spus marele sportiv într-un interviu pentru Revista Capital.

 

Te-ar putea interesa și: