Apel de ultimă oră! Mai are loc BREXITUL? Acordul de care depinde totul
Apel important făcut de Theresa May. Soarta Marii Britanii depinde de o aprobare a liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn. Premierul îi cere acestuia să aprobe Acordul Brexit, stabilit împreună cu oficialii Uniunii Europene.
Această nemulţumire a fost principalul factor care a determinat pierderea de către conservatori a peste 1300 de mandate la alegerile locale de joi şi a aproape 100 de mandate de către laburişti, a asigurat Theresa May într-un articol publicat în tabloidul Mail on Sunday.
„Au trecut deja trei ani de la momentul istoric (al referendumului privind Brexit) din 2016 şi oamenii vor să meargă mai departe”, a amintit May.
„Am încercat iar şi iar să duc la bun sfârşit Brexitul cu voturile deputaţilor conservatori şi ale partenerilor noştri de încredere din (Partidul Democratic Unionist nord-irlandez) DUP. (…) Trebuie să găsim o cale să ieşim din impas”, a subliniat ea.
Premierul conservator a menţionat că „discuţiile (privind acordul de Brexit) cu Partidul Laburist au fost foarte serioase până în prezent” şi că acesta este de acord că retragerea trebuie să se producă în cadrul unui „acord bun care protejează locurile de muncă şi securitatea şi pune capăt liberei circulaţii”.
Theresa May a lansat în aprilie discuţii oficiale cu laburiştii după ce parlamentul a respins de trei ori acordul de Brexit încheiat cu Bruxelles. Divergenţele dintre cele două partide cu privire la Brexit se menţin însă şi mulţi dintre deputaţii conservatori se opun acestor tratative.
„Îi spun liderului opoziţiei: să ascultăm ce au spus alegătorii la alegerile locale şi să lăsăm divergenţele la o parte, pentru moment. Haideţi să găsim un acord”, a conchis May.
Conform Sunday Times, Theresa May ar fi pe punctul de a-i face „trei concesii majore” lui Jeremy Corbyn, între care acceptarea unei uniuni vamale cu UE până la următoarele alegeri legislative, prevăzute în 2022. Celelalte s-ar referi la alinierea legislaţiei britanice cu cea europeană în ce priveşte drepturile lucrătorilor şi la normele care încadrează anumite mărfuri.
Mai mulţi aleşi conservatori au avertizat în schimb în ultimele zile împotriva menţinerii uniunii vamale, insistând că ieşirea Marii Britanii din acest cadru nu este negociabilă.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.


