Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis cetățenilor un mesaj important, în cadrul discursului de joi în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

„Este foarte important ca acesta să fie un semnal politic. Un semnal pentru toate statele – membre ale Consiliului Europei şi toate statele lumii, că nu este nimic de discutat cu această grupare teroristă, care şi-a însuşit Rusia şi a declanşat cel mai odios război din Europa din ultimii 80 de ani.

Vom crea un tribunal special pentru agresiunea criminală rusă împotriva Ucrainei şi vom asigura funcţionarea unui mecanism special de compensare, astfel încât Rusia să poarte responsabilitatea pentru acest război cu preţul bunurilor sale. Lumea vede ce se întâmplă. Cunoaşte preţul farsei pe care Rusia a organizat-o în teritoriul ocupat sub masca unor referendumuri false.

143 de state membre ONU au susţinut rezoluţia care protejează principiile de bază ale Cartei ONU şi condamnă Rusia pentru tentativa criminală de anexare a teritoriului nostru. Acesta este un număr record de state care susţin Ucraina astăzi. Dar cred că vor fi mai multe. Patru state au ieşit de partea Rusiei – acest lucru este foarte elocvent. Coreea de Nord, Nicaragua, Belarus şi Siria. O astfel de listă arată că totul este clar. Sunt recunoscător fiecăruia dintre cele 143 de state!”, a declarat Volodimir Zelenski.

Zelenski le-a mulțumit „partenerilor” care ajută Ucraina

De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut să le mulţumească partenerilor care ajută Ucraina.

„Acum, Rusia trimite mii de oameni mobilizaţi pe front. Nu au o pregătire militară semnificativă, dar comanda lor nu are deloc nevoie de ea. Ei se aşteaptă ca ruşii mobilizaţi să poată supravieţui în război cel puţin câteva săptămâni, apoi vor muri, apoi vor fi trimişi pe front alţii. Dar în acest timp, utilizarea de către generalii ruşi a poporului lor drept „carne de tun” face posibilă crearea unei presiuni suplimentare asupra apărătorilor noştri.

Este o presiune tangibilă. Şi sunt recunoscător tuturor războinicilor noştri care o îndură. De asemenea, sunt recunoscător partenerilor care înţeleg că în astfel de condiţii avem nevoie de o creştere a asistenţei pentru apărare. Mulţumesc tuturor celor care luptă, lucrează şi ajută la protejarea Ucrainei!”, a mai spus Volodimir Zelenski.

O rachetă a lovit orașul Zaporojie

Vineri dimineață, o rachetă a lovit orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, potrivit postărilor pe Telegram ale șefului administrației militare regionale și ale primarului interimar al orașului, conform CNN.

„Inamicul a atacat Zaporojie. Infrastructura din unul dintre cartierele orașului a fost distrusă”, a declarat Anatoliy Kurtev, primarul interimar al orașului, într-o postare pe Telegram.

Primarul orașului Zaporojie a precizat că echipele de salvare au intervenit la locul atacului. Niciunul dintre oficiali nu a precizat dacă au fost raportate victime.

La începutul acestei luni, președintele rus Vladimir Putin a promulgat măsuri de anexare ilegală a patru regiuni ucrainene, inclusiv Zaporojie.

Armata ucraineană a eliberat peste 600 de așezări

Ucrainenii au eliberat peste 600 de așezări de sub ocupația rusă în ultima lună, inclusiv 75 din regiunea Herson, a transmis, joi, Ministerul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor ocupate temporar.

Aproximativ 502 așezări au fost eliberate în nord-estul regiunii Harkov, unde luna trecută forțele ucrainene au avansat adânc în liniile rusești.

De asemenea, ministerul a precizat că au fost eliberate 43 de așezări în regiunea Donețk și șapte în regiunea Lugansk.