Președintele PMP, Eugen Tomac a declarat că Uniunea Europeană a trimis vreme de 30 de ani miliarde către Rusia în încercarea de a o democratiza, dar banii au fost utilizați pentru proiecte militare. Potrivit politicianului, sancțiunile sunt necesare, chiar dacă îi afectează și pe europeni.

Sancțiunile Uniunii Europene sunt necesare, chiar dacă ne afectează

„Este încă o dovada ca U.E nu mai vrea sa fac un pas înapoi în măsurile pe care le adoptă împotriva Rusia (n. r.: ultimul val de sancțiuni împotriva Rusiei). Să nu uităm că în urmă cu o lună, din Uniunea Europeană pleca zilnic un miliard de euro către Rusia, pe diferite contracte comerciale pentru petrol, cărbune, gaz aur si alte produse. Acest al șaptelea pachet de sancțiuni urmărește obiectul de opri alimentarea mașinii de război.

Timp de 3 decenii, politica unor state a fost de a ține Rusia aproape prin aceste contracte comerciale cu scopul de a încerca să îi democratizeze. Banii pe care i-au trimis europenii 30 de ani au fost utilizați pentru proiecte militare si asistăm la o scenă pe care nu credeam că o mai putem vedea în Europa după al Doilea Război Mondial”, a declarat Tomac.

România și Republica Moldova, expuse la amenințarea Rusiei

Potrivit politicianului, România este, de asemenea, un stat expus la amenințarea Rusiei, dar și Republica Moldova. În opinia sa nu se poate negocia „cu un lider care se comportă ca un terorist și omoară oameni nevinovați”.

„Realitatea este că un stat care nu amenință pe nimeni este atacat zilnic, mor zilnic civili nevinovați, iar UE trebuie să acționeze. Este bine că se mențin aceste sancțiuni chiar dacă a produs efecte îngrijorătoare și în statele membre. Atunci când s-au impus sancțiunile s-au făcut evaluări și se știa că aici vom ajungem. Mă întreb ce trebuie să facem ca să ne protejăm securitatea, astfel Rusia nu va înceta să amenințe statele europene.

Ucraina este prima țară atacată. Dacă va fi ocupată Ucraina, cine credeți ca va opri Rusia să anexeze Republica Moldova, țările baltice? Suntem în imediata vecinătate. Suntem un stat expus. Ai obligația să iei o serie de măsuri, chiar dacă provoacă tulburări in societățile noastre. Nu putem negocia securitatea și viața noastră cu un lider care se comportă ca un terorist și omoară oameni nevinovați. Statele au obligația să fie raționale și să se adapteze vremurilor pe care le trăim pentru că pacea costă. Cine nu înțelege că pacea costă, nu înțelege la ce riscuri suntem expuși”, a mai spus liderul PMP.

Prețurile la energie nu pot fi oprite

De asemenea, Eugen Tomac spune că gigantul rus Gazprom este folosit ca instrument de șantaj de Vladimir Putin și Europa trebuie să se pregătească, să găsească alternative, pentru că prețurile din energie vor continua să crească.

„Gazprom se dovedește mult mai eficient decât armata rusă. Putin îl utilizează drept șantaj la Uniunea Europeană. 12 state nu mai primesc gaze. Trebuie să ne pregătim. Să stocam gaz suficient, să înțelegem că acest efort îl facem pentru că exista un război care ne afectează pe toți. Indiferent de eforturile guvernelor, prețurile nu pot fi oprite. Prețurile au fost plafonate, dar trebuie să găsim soluții alternative”, a declarat Eugen Tomac la B1 TV.