Anunțul care cutremură toată România: „O informaţie care ne dă fiori!” Vorbim despre 500.000 de oameni
Sursa: Dreamstime
Acest subiect extrem de grav a fost dezbătut în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de către liberalul Ionuț Stroe. Acesta a cerut implicarea de urgență, alături de organizații precum Crucea Roșie, pentru ajutorarea acestor oameni.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, marţi seară, după participarea la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, că a discutat despre cei 500.000 de ucraineni deportaţi de Vladimir Putin în Rusia, în aşa-numitele „tabere de filtrare”, unde sunt supuşi unor tratamente inumane sau ucişi.
De asemenea, Stroe a declarat că 5.000 de copii au dispărut după ce au ajuns în aceste tabere şi cere implicare pentru găsirea acestor oameni şi salvarea lor.
Nu se mai știe nimic despre jumătate de milion de oameni
„O informaţie care ne dă fiori: 500.000 de ucraineni deportaţi de Putin în Rusia. Ca să ne raportăm la ţara noastră, e ca şi cum un oraş de două ori cât Craiova a rămas pur şi simplu pustiu. Vorbim despre jumătate de milion de oameni despre care nu se mai ştie nimic, oameni care odată ajunşi în Rusia pare că s-au evaporat”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Ionuţ Stroe.
Acesta a precizat că despre acest subiect extrem de grav a vorbit, în numele grupului PPE, colegilor de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
„Ucrainenii sunt duşi în aşa-numitele ,,tabere de filtrare”, unde le sunt reţinute paşapoartele şi telefoanele, iar unii dinte ei sunt supuşi unor tratamente inumane sau chiar ucişi. Cei care scapă, sunt mai apoi relocaţi cu forţa în Siberia şi alte regiuni sărace. Ce este şi mai îngrijorător este că ruşii nu ţin cont nici măcar de copii – aproape 5.000 fiind şi ei dispăruţi după ce au ajuns în aceste tabere”, a mai scris Ionuţ Stroe.
Stroe: Am cerut implicarea de urgență în ajutorarea acestor oameni
Liberalul a mai declarat că „deportarea este indubitabil o practică a regimurilor totalitare şi o încălcare gravă a drepturilor omului” și a cerut o implicare de urgență.
„Le-am cerut colegilor mei să ne implicăm urgent în eforturile de localizare a acestor oameni, victime ale unui dictator fără conştiinţă şi să ne implicăm, alături de organizaţii precum Crucea Roşie, în ajutorarea lor”, a mai transmis deputatul.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





