Guvernul promite ca această șosea mult așteptată să fie gata în patru ani, dar nu a semnat până acum contractul.

„Este o glumă proastă”, spun ONG-urile care monitorizează contractele pentru infrastructura învechită din România.

Ministerul Transporturilor şi Comisia de Prognoză a Guvernului au prezentat marți jurnaliştilor companiile care ar trebui să construiască autostrada prin munţi.

Oficial însă, contractul între statul român şi China Communications Construction Company, plus Makyol din Turcia, nu a fost semnat încă.

“Am ajuns la finalul procedurii de selectare a partenerului privat pentru cea mai importantă autostrada din România, autostrada Ploieşti – Braşov.”, a transmis Răzvan Cuc.

Cu toate acestea, încă nu se ştie momentul în care contractul va fi semnat şi adoptat de Guvern. Comisia de prognoză spune că autostrada costă 1,4 miliarde de euro, din care consorţiul chinezo-turc ar plăti 75 la sută. Îşi va recupera banii în 20 de ani de exploatare din taxa în valoare de aproape 6 euro pe suta de kilometri pe care o vor plăti şoferii.

Însă, ONG-urile se tem de un nou contract păgubos, cum a fost cel cu Bechtel.

“Este o glumă proastă, nu avem pregătit traseul, distruge Valea Prahovei. O să vedem nişte exproprieri interesante, asta dacă o să existe aviz de mediu.”, a declarat Ionuţ Ciurea, Asociația Pro Infrastructura, citat de Pro Tv.