Anunț major pentru cei care au credite Prima Casă! Se fac modificări

Anunț major pentru cei care au credite Prima Casă! Se fac modificări
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 6 mai 2019, 16:05

Anunț major pentru românii care au credite Prima Casă. Ministerul Finanțelor s-a răzgândit și va modifica legea pentru ca noul indice de referință să se aplice și acestor credite.

Inițial oficialii au declarat că nu este nevoie de nicio modificare, noul indice aplicându-se automat și creditelor Prima Casă.

Indicele de referință a înlocuit ROBOR. Acesta se aplică noilor credite și refinanțărilor.

Acum, Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere un proiect de hotărâre de Guvern, proiect care prevede includerea noului indice în calculul dobânzilor variabile pentru creditele Prima Casă, programul Prima Mașină și „Investește în tine”.

Astfel, noul indice de referință se va aplica și creditelor Prima Casă, contractate după modificarea legii.

Cât despre creditele Prima Casă aflate în derulare, o refinanțare este imposibilă.

Atenție! Proiectul trebuie să fie adoptata de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare!

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.