Potrivit noilor norme convenite de către Parlament şi guvernele naţionale, în jur de 32% din consumul de energie al UE în 2030 va trebui să provină din surse regenerabile precum soarele sau vântul.

Eurodeputaţii vor vota asupra noii legislaţii privind energia curată în cadrul sesiunii plenare de luni, urmând ca apoi aceasta să ajungă la Consiliu spre aprobarea finală.

„Ne dorim o economie fără emisii de carbon până în 2050. Acesta este un pas care ne va permite să respectăm Acordul de la Paris privind schimbările climatice, să contribuim la reducerea emisiilor şi să ne ridicăm la înălţimea provocărilor cu care se confruntă omenirea”, a declarat raportorul José Blanco López, membru din grupul S&D.

Uniunea Europeană a fost de acord să-și mărească eficiența energetică cu 32,5%.

„Noile norme vor permite cetăţenilor şi întreprinderilor să economisească bani întrucât aceştia vor beneficia de preţuri mai mici la energie”, consideră Parlamentul European.

Parlamentul European a propus utilizarea mai mare a biocarburanților de a doua generație, care ar trebui să ajungă la cel puţin 14% din combustibilii pentru transport până în 2030.

PE a făcut referire în special la  biocombustibilii de primă generaţie, pe bază de culturi alimentare, care trebuie să se limiteze la nivelurile din 2020 (cu un procent suplimentar de 1%) şi în nici un caz să nu depăşească 7% din consumul final de transport rutier şi feroviar; ponderea biocombustibililor avansaţi şi a biogazului trebuie să fie de cel puţin 1% în 2025 şi de cel puţin 3,5% în 2030.

Furnizorii de carburanţi vor introduce pe piaţă de la 1 ianuarie 2018 numai benzină cu un conţinut de biocarburanţi de minimum 8% în volum faţă de 4,5% cât este acum, se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Energiei, ne-au informat adevarul.ro

 

„Ţinând cont de faptul că statele membre trebuie să realizeze o monitorizare completă şi o raportare a intensităţii gazelor cu efect de seră generate de combustibilii pentru transport în conformitate cu Directiva 2015/652/CE, al cărei termen de transpunere a fost 21 aprilie 2017 şi având în vedere că termenul de transpunere a Directivei 2015/1513/CE a fost 10 septembrie 2017, în data 23 aprilie 2018 a fost transmisă, Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, scrisoarea K2/1125 prin care se solicita prelungirea cu trei luni, până la data de 09.08.2018, a termenului stabilit pentru transmiterea răspunsului la avizul motivat în cauza 2017/0273 (infrigement).  

Având în vedere faptul că s-a primit răspunsul Secretariatului General al Comisiei Europene Ares(2018) 2372198, în data de 04.05.2018,  prin care Comisia Europeană a aprobat prelingirea cu trei luni a termenului de răspuns, până la data de 09.08.2018, este necesară transpunerea Directivei 2015/652 şi Directivei 2015/1513 cu maximă celeritate”, se arată în proiectul de act normativ, citat de bugetul.ro.

 

Te-ar putea interesa și: