„Suntem în vacanță. Și eu, și fata! Am ales să mergem la Sulina, de unde sunt de loc, la casa părinților mei și să ne bucurăm de aceste momente împreună. Vom merge la plajă, dar și în alte locuri și vom face și plimbări cu barca prin deltă. Sunt niște locuri foarte frumoase prin zonă!”, a declarat Adrian Alexandrov pentru Cancan.

Adrian Alexandrov spune că nu este deloc ușor să-și crească fiica de unul singur

De asemenea, acesta a subliniat că nu este deloc ușor să-și crească fiica de unul singur.

„Nu este cazul să discutăm de așa ceva. Vă pot garanta că nu e simplu să-ți crești singur copilul, dar asta este, mergem înainte!”, a mai spus el.

Mai apoi, partenerul de viață al Elenei Udrea a explicat și că fostul om politic are o situație echilibrată, în ciuda condițiilor de detenție în care trăiește din vara anului trecut.

„Elena era în regulă, cel puțin duminică seara când am vorbit cel mai recent la telefon cu ea. Discutăm des, cât de des ne-o permit condițiile, dar vă asigur că moralul său e unul ridicat. Nici vorbă despre alte lucruri!”, a mai spus Adrian Alexandrov pentru sursa menționată.

Amintim că Elena Udrea este încarcerată din 16 iunie 2022 în Penitenciarul Târgșor, unde execută o pedeapsă de șase ani. Aceasta a fost condamnată definitiv în dosarul „Gala Bute”, în care a fost acuzată de luare de mită și de abuz în serviciu.

Elena Udrea are parte de vești proaste

Amintim că Elena Udrea a avut parte de vești proaste după ce un nume important din sport a făcut mai multe declarații cu privire la dezafilierea Craiovei. Este vorba depre Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova.

El nu a avut nicio reținere în a numi-o pe aceasta „criminală”, susținând că fostul ministru al Turismului merită tot ceea ce i se întâmplă acum. Adrian Mititelu a spus și că Elena Udrea a fost cea care a intervenit în cazul celor care au dezafiliat Craiova.

Mai mult, Adrian Mititelu a declarat că cei care s-au făcut vinovați de acest lucru nu au ajuns să răspundă în fața legii pentru lucrurile pe care le-au făcut deoarece s-a implicat Elena Udrea, care la vremea aceea se ocupa de DNA.

„Elena Udrea. I-a scăpat de pușcărie! Eu am fost inițial în audiență la procurorul Morar și omului nu-i venea să creadă când a aflat speța: cum adică, nu mai e echipa? Au distrus Craiova? Păi cum s-a putut așa ceva, că nu se poate?!

Erau toți din Comitetul Executiv la un pas de arestare, doar că s-a dus Udrea peste ei, că ea controla atunci DNA, și a schimbat tot. O criminală care își merită soarta! Procurorul Narița îmi spunea voalat: mergi la Parchetul General, la Kovesi, că e blocat tot aici! Iar comisarul-șef Motoc: domnul Mititelu, nu mai ai nicio șansă cu fotbalul! Până la urmă, au făcut un rechizitoriu slab și i-au scăpat!”, a spus Adrian Mititelu.