Ei bine, ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat că persoanele care au suferit o amputație, care au un handicap sau care s-au născut fără unul din membre, nu vor mai trebui să meargă la aceste comisii de evaluare.

„Luni, iese din transparenţă decizională ordinul ministrului Muncii prin care se elimină obligativitatea de revizuire periodică la termen de doi ani pentru persoanele încadrate în grad de handicap, care au suferit amputaţii ori s-au născut fără unul din membre. Aceste persoane nu vor mai fi nevoite să se prezinte periodic la comisiile de evaluare”, a informat Budăi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

În România există cam 88.000 de persoane încadrate în gradele 1 şi 2 de handicap. Persoanele care vor fi scutite de evaluarea comisiilor sunt cele care se încadrează în gradul 1 de handicap.

„Voi publica saptamana viitoare acest ordin, a trebuit sa il las in transparenta decizionala, iar dupa publicarea in Monitorul Oficial intra in vigoare. Luni este ultima zi de transparenta, marti am convocat la discutii specialistii din cadrul Agentiei Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati, il rearanjam, urmeaza semnarea lui de catre mine si trimiterea catre Monitorul Oficial”, a explicat ministrul.

Te-ar putea interesa și: