Antonescu: „Amânarea deciziei CCR are la origine convingerea că în procesul democratic contează fiecare vot”

Antonescu: „Amânarea deciziei CCR are la origine convingerea că în procesul democratic contează fiecare vot”
Publicat de CAPITAL la 2 august 2012, 19:12

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, joi, că amânarea unei decizii în cazul referendumului are la origine convingerea Curţii Constituţionale că în procesul democratic contează fiecare vot.

"Am luat act de decizia Curţii, chiar dacă ea înseamnă, practic, o amânare neaşteptată a verdictului şi a punctului final al acestui referendum. Cred că dincolo de respectarea acestei decizii, pe care cu toţii am angajat-o, trebuie să mai constatăm un lucru pe care se cuvine să-l salutăm: această amânare are în fond, la originea ei, convingerea Curţii că în procesul democratic contează fiecare vot şi contează voturile oamenilor reali. Este, cred, în acest fundament de salutat al deciziei Curţii, încă o dovadă că democraţia are sens numai atunci când înseamnă însumarea exprimării libere a fiecărui cetăţean", a spus Antonescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.