Angajații TAROM protestează la sediul companiei din Otopeni. Ce nemulțumiri au aceștia
SURSA FOTO: Dreamstime - TAROM
Sindicaliștii de la TAROM anunță că vor demara un protest chiar în fața sediului companiei din Otopeni în următoarele ore. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile primite, dar și de atitudinea conducerii în acest sens.
Sindicaliştii din cadrul TAROM au anunțat că vor organiza în cursul zilei de joi un miting de protest în faţa sediului companiei din Otopeni.
Protestul urmează să aibă loc astăzi în intervalul orar 12:00 – 13:00, anunță reprezentanții sindicatului, care mai precizează că în jur de 200 de membri de sindicat sunt așteptați să participe.
În ceea ce privește nemulțumirile sindicaliștilor, sursa citată precizează că aceștia își doresc o majorare salarială, având în vedere situația actuală, însă administrația companiei nu dorește să o aprobe.
Reprezentanți sindicatului mai transmit totodată că angajații TAROM își doresc o salarizare decentă, iar la momentul actual sunt tratați cu superficialitate de conducerea companiei în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.
Nemulțumirile angajaților de la TAROM
Totodată, sursa citată avertizează că, având în vedere modul în care negocierile decurs, nu este exclusă apariția unui conflict de muncă la nivelul TAROM, evident, cu respectarea normelor impuse de legislația în vigoare.
Sindicaliștii amintesc și că toate demersurile făcute în ultimele șase luni privind majorarea bugetului salarial au fost ”tratate cu dispreț” de conducerea TAROM.
„Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat”, spun reprezentanţii sindicatului.
Angajații care vor participa la protestul de joi
Menționăm faptul că protestul de joi vine și în condițiile în care unii salariați de la TAROM urmează să fie concediați în următoarele zile. În cadrul unei evaluări realizate de PwC, aceștia nu au luat note corespunzătoare, drept urmare, acest lucru va duce la disponibilizarea lor.
Referitor la angajații care urmează să participe la protestul de joi, sindicaliștii mai precizează că este vorba doar despre cei care se află în ture libere de serviciu. În acest caz, compania TAROM nu va fi afectată din punct de vedere financiar și nu vor exista alte tipuri de probleme, arată sursa citată.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





