Angajările în sectorul public ar putea fi blocate şi în 2011
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) pregăteşte un proiect de ordonanţă care prevede blocarea angajărilor în sectorul public şi în anul 2011.
"Se discută aplicarea prevederilor OUG 34/2009 şi în anul 2011. Pentru anumite sectoare, cum sunt Sănătatea şi Justiţia, pentru care există memorandumuri aprobate de Guvern, nu se vor aplica prevederile respective", au declarat, vineri, experţi din cadrul MFP.
Conform OUG 34/2009, este suspendată în prezent ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice.
Pe de altă parte, există şi câteva excepţii prevăzute de acest act normativ: în cazul în care 7% din numărul total de angajaţi ai instituţiei se pensionează s-ar putea angaja o persoană sau dacă instituţia solicită ministerului de care aparţine, cu "justificări temeinice", ocuparea unui procent de 15% din posturile care se vacantează.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





