Oricât de nepopulare sunt, în rândul traderilor şi investitorilor, retragerile şi corecţiile SIF-urilor,  ele contribuie la avansul sănătos, pe termen lung al acestora. În ultimele săptămâni, creşterea acţiunilor la BVB a fost forţată, după rally-ul, considerabil ca valoare, care a început în martie. Se putea anticipa scăderea care a început recent şi care mai are un drum de parcurs? Dacă da, prin ce mijloace?

Graficul alăturat prezintă indicele BET-SIF, iar imediat sub el se află indicatorul ROC(20), care se foloseşte des şi pentru identificarea divergentelor. Pe parcursul creşterii preţului unei acţiuni sau al unui indice, primul lucru la care ne uităm este identificarea unei divergenţe negative cu un indicator de genul Rate-Of-Change, ROC. Ca regulă, odată identificată o asemenea divergenţă, preţul va urma trendul indicatorului. Pentru cei care nu utilizează încă analiza tehnică în tranzacţionare, creşterea de la începutul lunii mai erau bani căzuţi din ceruri. Dar, un ochi mai format observă că ultimele trei topuri crescătoare ale BET-FI au fost însoţite de trei topuri în scădere pentru ROC.

Concluzia? Divergenţa negativă preţ-ROC (în roşu), cu BET-FI slăbit şi urmând să primească lovitura decisivă. Când? Prezenţa unei formaţiuni grafice „rising wedge“ (în albastru) anunţă şi ea o scădere de preţ. Violarea suportului în A a constituit o confirmare a începutului unei evoluţii negative pentru indice. Cât va dura scăderea? Cel puţin până la media de 50 de zile EMA50, la 68.300. Pe termen scurt, media de 10 zile – EMA10 – (în roşu) a înregistrat un top şi evoluează în declin. Acest fapt simplu anunţă pentru indicele SIF-urilor „orice, dar nu creştere“. Pe fundalul acestui declin, aşteptăm ca o parte din banii speculativi sau înfricoşaţi să migreze către Rasdaq şi „short“, la Sibiu. Ceea ce nu dorim să vedem este EMA50 înregistrând un top în următoarele săptămâni…

47-3499-26_betfi13062007.jpg

 Sursa: http://ta.educofin.com