Cele mai mari 11 zone metropolitane din SUA i-au adus lui Donald Trump mai multe voturi per total decât toate zonele rurale din America la un loc, arată o analiză Washington Post.

Celor care pun accent pe zona rurală ca bază a voturilor câștigate de președintele Trump le scapă ceva din vedere.

Sunt americanii din mediul rural susținători ai lui Trump? Da, mulți dintre ei. Cei ce l-au votat pe Trump depășesc cu 2-1 numărul alegătorilor care l-au susținut pe Joe Biden în zonele rurale.

Dar provin toți alegătorii lui Trump din mediul rural? Cu siguranță că nu. Alegătorii din zona rurală a Americii au reprezentat mai puțin de o cincime din toate voturile exprimate pentru el.

La urma urmei, populația Statelor Unite este concentrată în mod covârșitor în ariile urbane și suburbane. Doar 14% dintre americani locuiau în zone rurale din 2018 încoace, arată cifrele Biroului de Recensământ.

Colegiul Electoral atribuie alegătorilor din mediul rural o influență mare, dar aceștia reprezintă majoritatea în doar șase state: Wyoming, Vermont, Montana, Dakota de Sud, Mississippi și Dakota de Nord, în această ordine, scrie tribuna.us.

Și pentru că majoritatea alegătorilor lui Trump provin din mediul urban, asta înseamnă că localitățile pe care președintele le-a denunțat în mod repetat drept orașe democrate cu rate crescute de infracționalitate adăpostesc, de asemenea, milioane de alegători de-ai săi.

Cele mai mari 11 zone metropolitane din Statele Unite i-au acordat lui Trump mai multe voturi per total decât toate zonele rurale din America la un loc. În ordinea populației, acestea sunt New York, Los Angeles, Chicago, Dallas, Houston, DC, Miami, Philadelphia, Atlanta, Boston și Phoenix.

Luați în considerare districtul Los Angeles, cel mai populat district din țară și gazda unui oraș despre care Trump a spus că „arată ca un oraș din lumea a treia.“ Acel district profund-albastru, dintr-un stat profund-albastru, i-a dat lui Trump 1,1 milioane de voturi. Districtul Los Angeles reprezintă o parte la fel de mare a votului popular pentru Trump cât cele 633 cele mai rurale districte la un loc.

Desigur, acele hărți iau în considerare doar sprijinul acordat republicanilor. Alegătorii din mediul rural au acordat, de asemenea, milioane de voturi lui Joe Biden. Însă alegătorii de culoare, nativii americani și hispanicii, care au contribuit la creșterea marjei rurale pentru democrați în unele state, nu au primit încă la fel de multă atenție ca alegătorii urbani care s-au orientat în sens invers.

Priviți doar la zonele rurale în care Biden a avut cel mai mare succes. El a câștigat 90 la sută din votul acordat celor două partide în districtul Oglala Lakota, SD, parte a vastei rezervații indiene Pine Ridge și care găzduiește o porțiune a ținutului Badlands din Dakota de Sud.

În districtele din delta fluviului Mississippi, Jefferson și Claiborne, zone rurale în care americanii de culoare reprezintă o pondere mai mare a populației decât în aproape orice altă parte a țării, el a câștigat 86 la sută din voturi.

Da, în ciuda acestor avanposturi cu înclinație democrată puternică, Trump a expus o diviziune urban-rurală. Dar e o viziune cam îngustă să afirmăm așa ceva fără a recunoaște că 4 din 5 alegători ai lui Trump locuiesc în orașe și suburbii. Joe Biden a câștigat puțin mai mult de jumătate din votul urban, dar nu a fost o victorie explozivă – Trump a avut majorități urbane în 21 de state.

Mulți oameni care locuiesc în orașe și suburbii încă se consideră ca trăind într-o zonă rurală, potrivit unui sondaj al Washington Post-Kaiser Family Foundation efectuat în 2017. Aproximativ 6 din 10 adulți care declară că locuiesc într-o zonă rurală trăiesc de fapt într-o oraș sau suburbie, a constatat sondajul, la fel ca aproximativ 3 din 4 care spun că locuiesc într-un oraș mic.

Dar acest lucru este determinat din perspectiva celei mai obișnuite definiții, care consideră ca fiind rurală orice zonă din afara unei Metropolitan Statistical Area definită federal. Este o definiție cu spectru destul de larg. Putem afla mai multe detalii studiind un grafic al densității populației.

Când împărțim voturile în funcție de densitate, observăm o tendință evidentă: cota de voturi în favoarea lui Trump scade rapid pe măsură ce un district devine mai dens populat. Dar când îl comparați cu 2016, apar unele variații.

Trump a pierdut teren în jumătatea de mijloc a țării – suburbiile și orașele de dimensiuni medii care se află între zonele rurale și impozantele centre metropolitane. Dar a câștigat de fapt o cotă de vot în cele mai mari orașe.

Trump a avut cel mai mare succes în zonele rurale care nu includeau niciun oraș cu peste 10.000 de locuitori, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din New Hampshire, Ken Johnson și Dante Scala, într-un raport recent. Aceste zone au adesea cea mai mică densitate a populației

Sprijinul acordat lui Trump în zonele clasificate ca fiind urbane variază, de asemenea, în funcție de densitate, a descoperit Johnson. Alegătorii din suburbiile zonelor metropolitane mai mici votează la fel ca omologii lor din mediul rural – 2 la 1 pentru Trump – în timp ce Biden a câștigat majoritatea voturilor în suburbiile metropolelor mai mari, a constatat Johnson.

„Trump a obținut marea majoritate a votului rural. Dar nu în aceeași măsură peste tot“, a spus Johnson. „Iar faptul că Biden a obținut puțin mai mult din voturi în fiecare tip de district non-metropolitan, precum și în fiecare tip de district metropolitan – este ceea ce face diferența“.

Se aliniaza cu ceea ce reporteri precum Christine Zhang și John Burn-Murdoch de la Financial Times au constatat: o schimbare în direcția lui Trump în centrele urbane a fost compensată de întărirea poziției lui Biden în suburbii.

Există o diviziune geografică în Statele Unite, dar zona rurală a Americii reprezintă o mică parte din ea. Partea urbană a Americii este împărțită și ea și aici se află majoritatea voturilor.