În curând, cei care tulbură liniștea publică în mod repetat vor avea de achitat amenzi mai mari decât în prezent, conform unui proiect de act normativ adoptat de curând de către deputați. Proiectul prevede, printre altele, reglementări  în ceea ce privește sancțiunile aplicate celor care își deranjează vecinii în timpul orelor de liniște.

Astfel, cei care își vor deranja vecinii cu zgomote puternice în orele de liniște și cu muzică la volum mare vor fi amendați sau li se va impune să presteze ore de muncă în folosul comunității, conform unei propuneri legislative adoptate recent de Camera Deputaților. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice aduce, printre altele, modificări la Legea nr.61/1991 (care reglementează sancţionarea încălcărilor normelor de convieţuire socială și ale ordinii şi liniştii publice) va intra în vigoare abia după ce va fi promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Concret, proiectul legislativ aduce modificări în ceea ce privește valoarea amenzilor pentru anumite fapte care produc tulburarea liniștii publice. Totodată, prin acest proiect de act normativ se dorește adăugarea unor articole care să reglementeze sancțiunile în cazul în care anumite acțiuni vor fi repetate într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte. Astfel, cei care continuă să facă gălăgie vor fi sancționați mai dur decât prevede legislația în vigoare.

În ceea ce privește amenzile, propunerea legislativă reglementează sancționarea persoanelor care produc aceeași faptă de mai multe ori într-o zi. Mai exact, cei care își deranjează în mod repetat vecinii (asta înseamnă, conform proiectului de act normativ, „repetarea contravențiilor (…) într-un interval de 24 de ore de la constatarea primei fapte”) vor primi amenzi cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei. Această sancțiune se va aplica celor care deranjează în timpul orelor de liniște, respectiv între orele 22:00 și 8:00 și orele 13:00 și 14:00. Mai mult decât atât, proiectul propune ca alternativă la această amendă între 70 și 120 de ore de muncă în folosul comunității.

Tot cu o amendă mai mare (între 3.000 și 6.000 de lei) sau cu ore de muncă în folosul comunității (între 100 și 150) vor fi pedepsiți și cei care vor organiza petreceri private și care vor folosi aparaturi muzicale care pot tulbura liniștea locuitorilor (fie că petrecerile au loc în corturi, în spații neacoperite sau în alte amenajări din apropierea locuințelor sau a imobilelor cu caracter social din orașe). Și această sancțiune se aplică tot în cazul în care fapta se repetă într-un interval de 24 de ore.

Cu același gen de sancțiune va fi pedepsită și săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare sau amenințări cu acte de violență. Și de această dată, proiectul legislativ se referă la repetarea acestor acțiuni, repetare pedepsită cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei. Alternativa la această amendă va fi prestarea a 50 – 100 de ore de activități în folosul comunității.

Legislația în vigoare nu prevede sancționarea faptelor care se repetă pentru niciuna dintre acțiunile enumerate mai sus. În prezent, în cazul în care o persoană săvârșește aceeași faptă de mai multe ori într-o zi poate fi amendată cu aceeași sumă prevăzută în legislație pentru fapta pe care a comis-o. Pe lângă aceste sancțiuni, proiectul de act normativ mai reglementează și condițiile în care polițiștii vor putea cere legitimarea unei persoane și contravențiile în cazul în care persoana va refuza să se legitimeze.

Te-ar putea interesa și: