Amenzi de până la 50.000 de lei pentru grătarul din fața blocului
Amatorii de grătare și gustări în aer liber nu vor mai avea voie sa întindă pătura pentru picnic oriunde, potrivit legii picnicului, care a fost aprobată acum două zile de senatorii din Comisia pentru Administrație Publică.
Potrivit propunerii legislative, inițiată de deputatul PDL Sulfina Barbu, vor fi amenajate zone speciale pentru picnic, care vor aparține domeniului public sau privat al statului, în care va fi permisă aprinderea focului.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și va fi sancționată cu amenzi între 100 lei și 50.000 lei. Sanctiunile vor fi aplicate de reprezentanții Gărzii Nationale de Mediu, autoritățile locale și de personal împuternicit al Ministerului Administrației și Internelor. În favoarea propunerii de lege au votat cinci senatori, doi s-au abţinut de la vot, iar 2 au votat împotrivă.
Prin această lege se doreşte prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului și asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de „practicarea inadecvată a activităţilor de picnic”, cum ar fi depozitarea gunoiului în alte locuri decât cele amenajate.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





