Magazinul online Amazon.com va plăti 928 milioane de dolari pentru retailerul de pantofi Zappos.com, după ce a eşuat în trecut pe segmentul articolelor vestimentare.

Amazon.com a anunţat că a făcut o ofertă generoasă shop-ului online încălţări, de aproape 10 milioane de acţiuni. Prin achiziţionarea Zappos, cel mai mare magazin online din lume va beneficia de o bază semnificativă de clienţi, care au adus anul trecut retailerului de pantofi, poşete şi articole vestimentare venituri brute de un miliard de dolari.

Amazon.com a încercat să intre pe această nişă în anul 2007, când a lansat propriul magazin online de haine, Endless.com.

Zappos este recunoscut la nivel internaţional pentru atenţia cu care îşi tratează clienţii, pentru transportul gratuit şi pentru acceptarea de retururi fără plată. Acestea sunt şi motivele pentru care Amazon nu a putut face faţă concurenţei în urmă cu doi ani, şi a renunţat la acest business.

„Motivul pentru care Amazon este interesat de afacerile noastre este recunoaşterea valorii companiei, a portofoliului şi a clienţilor”, a declarat Tony Hsieh, directorul executiv a Zappos.

După preluarea Zappos, cel mai probabil în această toamnă, Amazon va continua să păstreze modelul de business iar compania nou cumpărată va funcţiona independent.

Potrivit lui Tony Hsieh, compania a fost fondată în 1999 şi are 1.300 de angajaţi şi distribuie peste trei milioane de produse aparţinând 1.136 de branduri din întreaga lume.  În 2008, Zappos a avut un câştig înainte de taxe de 40 milioane de dolari.

SURSA: „PC World”