Allianz-Ţiriac Asigurări va majora tarifele la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) cu cel puţin 20% pentru contractele valabile de la 1 ianuarie 2010, a declarat directorul general al companiei, Cristian Constantinescu.

„Tarifele vor creşte din mai multe motive. Primul va fi cursul de schimb leu/euro, la care se adaugă alţi factori cum ar fi influenţa ratei daunalităţii pe anumite segmente de vârsta şi localităţi. Pe de altă parte, începând cu 2010 limita de despăgubire pentru acest tip de poliţe va creşte de la 300.000 euro la 500.000 euro pentru pagube materiale, şi de la 1,5 milioane de euro la 2,5 milioane de euro pentru vătămări corporale şi decese”, a spus Constantinescu, citat de Mediafax.

În primele nouă luni, Allianz-Ţiriac a subscris din poliţe RCA prime în valoare de 166 milioane de lei, cu 12% mai mult faţă de nivelul consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2008.

 Pe ansamblu, însă, primele subscrise de Allianz-Ţiriac Asigurări în primele nouă luni au scăzut cu 6% faţă de intervalul similar de anul trecut, la 971 milioane de lei, pe fondul reducerii veniturilor din asigurări generale, a mai spus Cristian Constantinescu.

Asigurările de viaţă au însumat 66 milioane de lei, în regres cu 14 milioane de lei faţă de nivelul consemnat în perioada ianuarie-septembrie 2008.

În privinţa profitabilităţii, compania a înregistrat un profit brut de 18 milioane de lei pe segmentul asigurărilor generale, în timp ce activitatea de subscriere pe asigurări de viaţă a generat un rezultat brut de opt milioane de lei. Comparativ cu septembrie 2008, profitul brut a crescut cu 25%.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: