Alexandru Rafila a anunțat că se caută soluții pentru TESA

Joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că își propune să găsească o soluție pentru personalul TESA din spitale. Astfel, în decursul acestui trimestru, se încearcă găsirea soluții pentru salarizarea personalului TESA. Câștigurile din această zonă nu sunt stimulative a spus șeful de la Sănătate.

”Există contacte, au existat discuţii şi cu cei de la SANITAS, într-adevăr este o problemă sensibilă, mai ales la nivelul personalului TESA din spitale şi încercăm ca în perioada următoare, în cursul acestui trimestru, să găsim o soluţie şi pentru personalul TESA unde există într-adevăr situaţii în care salarizarea personalului nu este stimulativă, comparativ şi cu alt personal”, a spus ministrul Sănătăţii, despre anunţul SANITAS privind o posibilă declanşare a grevei în sistem.

Rafila a afirmat că este o discuţie despre majorările salariale. El a explicat că Ministerul Sănătății nu acordă majorările de salarii, chiar dacă unii le interpretează astfel. Rafila a subliniat că aceste majorări nu sunt acordate de către ei, ci este necesar să existe un dialog și, desigur, o disponibilitate în ceea ce privește modul în care se adună fondurile în bugetul de stat. Aceasta ar trebui să conducă nu doar la aprobarea, ci și la implementarea acestor măsuri.

Mii de posturi au fost deblocate

Rafila a declarat că unitățile sanitare care au cerut scoaterea acestor posturi la concurs ar trebui să înceapă imediat aceste proceduri. Fără a se aștepta șase luni. El a rugat instituțiile să demareze aceste procese cât mai rapid posibil. Ministrul a subliniat că, în total, peste 2.500 de posturi de medic au fost deblocate. Prin decizia Executivului, împreună cu 365 de posturi la serviciile de Ambulanță.

”Au fost aprobate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătăţii, pentru spitale din subordinea ministerului, unul propus de Ministerul Dezvoltării, pentru spitale aflate în subordinea autorităţilor locale. În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi”, a spus ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a precizat că au fost scoase la concurs toate posturile de medic solicitate de către unităţile sanitare, în total, peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România.

Ministrul a mai spus că 365 de persoane vor putea fi angajate prin concurs la serviciile de Ambulanţă.