Acestea au rolul de a monitoriza situaţia aeriană în contextul exerciţiilor de amploare ale Alianţei Nord-Atlantice în regiune, a declarat luni şeful serviciului de presă al Districtului militar Sud, Vadim Astafiev, citat de RIA Novosti, relatează Agerpres.

‘Avioane A-50 (Mainstay, în codificarea NATO) au fost dislocate pe unul din aeroporturile militare operative din regiunea Krasnodar. După realimentare, aparatele A-50 au început să îndeplinească sarcini de monitorizare a situaţiei în zona de frontieră a Federaţiei Ruse pe coasta Mării Negre în Crimeea şi Kuban’, a indicat purtătorul de cuvânt citat, fără să precizeze numărul exact de avioane A-50 mobilizate pentru această misiune.

În spaţiul aerian deasupra apelor neutre ale Mării Negre, avioanele A-50 – supranumite ‘radare zburătoare’ – sunt însoţite de bombardiere Su-27SM3, a afirmat Vadim Astafiev.

Potrivit acestuia, avioanele A-50 vor monitoriza situaţia din zona Mării Negre pe fondul unor exerciţii de amploare ale NATO, care au loc pe teritoriul mai multor state riverane Mării Negre, cu scopul de a fi preîntâmpinate posibile incidente în care ar putea fi implicate nave şi avioane civile, ce ar putea ajunge accidental în zona exerciţiilor desfăşurate de Alianţa Nord-Atlantică.