Senatorii au pus gând rău șoferilor. În comisiile de specializate s-a luat în discuție o modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192 din 2002 privind circulația pe drumurile publice.

Inițiatorii propunerii legislative au explicat că în actualul Cod Rutier se stipulează doar ridicarea autoturismelor staționate ilegal pe partea carosabilă. În opinia lor, acest lucru ar trebui completat și legiferat și pentru o mașină parcată pe trotuar care blochează trecerea pietonilor. În acest moment, poliția nu poate face nimic.

Proiectul de act normativ a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ.

Inițiatorul consideră că poliția este privată de un instrument eficient care poate înlătura pericolul creat de vehiculul lăsat la întâmplare, precum blocarea accesului într-un spital, școală sau grădiniță.

În opinia sa, pietonii sunt puși în pericol de o mașină staționată în întregime pe trotuar, pentru că, în unele situații, sunt obligați să coboare pe partea carosabilă pentru a depăși obstacolul din calea lor.

Prin urmare, se sugerează eliminarea sintagmei ”partea carosabilă” din articolul 64, alineatul 1, al Ordonanței mai sus menționate. În consecință, mașinile vor putea fi ridicate mult mai ușor.

Propunerea de modificare a ordonanței în discuție trebuie să treacă de votul senatorilor și de cel al deputaților.

Te-ar putea interesa și: