ANM a emis cod galben de ceață  în mai multe localități din județele Gorj, Dolj, Olt, Bacău și Vrancea. Acest fenomen este foarte periculos pentru șoferi deoarece  reduce vizibilitatea, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Fenomenul va continua până la ora 10 și în în Cluj, Harghita, Sibiu, Arad, Bihor și Timiş. Există posibilitatea să existe depuneri de chiciură în mai multe localități.

Infotrafic a anunțat deja că pe mai multe drumuri importante din județele Bacău, Vrancea, Cluj, Bihor, Harghita, Arad, Timiș, Olt, Dolj, Caraș-Severin și Mehedinți traficul se desfășoară în condiții de ceață.

Cum va fi vremea azi

Meteorologii anunță că vremea se schimbă în bine iar maximele vor urca ușor vineri, 6 decembrie, când oficial este și prima zi de iarnă.

Astfel, vremea se va menține rece, mai ales la orele dimineții, dar temperaturile sunt în ușoară creștere. Înnorări se vor înregistra noaptea în jumătatea de vest, iar local vor fi precicipații slabe, predominant ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele de înalte de munte. Maximele se vor încadra între 2 și 10 grade, izolat mai scăzute în centrul țării și mai ridicate în Dealurile Subcarpatice.

În Capitală vremea se menține în continuare rece, în special dimineața. Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor atinge 7-8 grade iar cele minime -3 și -2 grade. Vor fi condiții de ceață dimineața și noaptea.

 


Te-ar putea interesa și: