Alertă maximă la granița cu România! Se unesc cu Rusia: Se întâmplă până vineri
Sursă: Dreamstime
Alertă maximă la granița cu România! Primul demers privind unirea cu Rusia ar putea avea loc chiar în această săptămână. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, trage un semnal de alarmă în acest sens și prezintă cele mai recente informații.
Semnal de alarmă la nivel mondial. Planurile lui Vladimir Putin încep deja să fie puse în aplicare. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, anunță că în această săptămână Moscova ar putea anunța organizarea unui referendum ”ilegitim” în zonele din Ucraina pe care le-a ocupat până acum.
Potrivit oficialului american, mișcarea pe care Moscova o are în plan are ca scop o încercare de a justifica o anexare a teritoriilor ucrainene la Rusia, informează AFP.
Kirby susține că există informații solide deținute de SUA care confirmă faptul că referendumul ar putea avea loc în Herson, Donețk, Lugansk, dar și Harkov și Zaporojie.
Rusia pregătește un referendum în zonele din Ucraina ocupate deja
„Avem informaţii potrivit cărora Rusia continuă să pregătească simulacre de referendum în Herson (sud), în Zaporojie, în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, precum şi în Harkov”, a afirmat Kirby, purtător de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.
Totodată, el a mai explicat că Vladimir Putin ar fi dat deja ordinul privind organizarea acestor referendumuri într-un timp foarte scurt.
„Conducerea rusă a dat ordinul de a pregăti desfăşurarea acestor referendumuri. De fapt, noi ne aşteptăm la un anunţ rus cu privire la primul sau primele astfel de simulacre de scrutinuri înainte de sfârşitul acestei săptămâni”, a adăugat Kirby, potrivit AFP.
Oficialul american susține însă că SUA, dar și restul țărilor vor considera orice tentativă care are ca scop controlul unui stat suveran drept ”ilegitimă. „SUA şi comunitatea internaţională au fost foarte clari: orice tentativă menită să controleze un teritoriu suveran al Ucrainei va fi considerată ilegitimă”, a continuat el.
Rezultatele de la referendumuri ar putea fi manipulate
În ceea ce privește rezultatele pe care Rusia le-ar putea obține la referendum, oficialul american se așteaptă la o manipulare a acestora, doar pentru a părea în final că Ucraina își dorește să se unească cu Rusia.
„Rusia va manipula rezultatele acestor referendumuri, pentru a pretinde că poporul ucrainean vrea alipirea la Rusia. Aceasta este pur şi simplu fals”, a mai acuzat purtătorul de cuvânt al executivului american pentru probleme de securitate naţională.
Menționăm faptul că precizările acestuia vin în condițiile în care mai multe sondaje realizate în ultimele luni confirmă faptul că peste 90% dintre ucraineni nu își doresc alipirea la Rusia.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





