Cu doar o săptămână în urmă, aceste variante erau responsabile pentru doar 6% din cazuri, ele reprezentând deja 13%.

Tulpinile BA.4 și BA.5 se răspândesc cu repeziciune în Statele Unite

Două variante relativ noi ale tulpinii Omicron de coronavirus, BA.4 și BA.5, au câștigat teren în ultimele săptămâni în Statele Unite, într-un moment în care țara a revenit la normalitatea aproape totală, dar care coincide cu o creștere a pandemiei.

Potrivit datelor de la Centers for Disease Control (CDC), BA.4 și BA.5 – responsabile pentru creșterea infecțiilor în Africa de Sud în lunile aprilie și mai, reprezintă deja 13% din cazurile detectate în SUA.

Cu doar o săptămână în urmă, aceste variante erau responsabile pentru doar 6% din cazuri; iar în urmă cu o lună, abia erau prezente în Statele Unite, ceea ce indică faptul că expansiunea lor are loc într-un ritm foarte mare, notează COPE.es.

Cele două tulpini vor fi dominante la sfârşitul verii sau începutul toamnei în SUA

Coordonatorul Casei Albe pentru răspunsul la COVID-19, Ashish Jha, a declarat într-un interviu acordat canalului NBC că proiecțiile sale sunt că la sfârșitul verii sau începutul toamnei BA.4 și BA.5 vor fi variantele cele mai frecvente de coronavirus în ţară.

Aceste variante, care au fost detectate pentru prima dată în Africa de Sud la începutul anului 2022, sunt mai infecțioase decât alte tulpini de Omicron și au o capacitate mai mare de a ocoli sistemul imunitar de apărare, deși încă nu s-a dovedit că provoacă forme mai severe decât alte tipuri de Omicron.

Statele Unite trec printr-un moment de confuzie în jurul pandemiei, în condițiile în care țara a reluat practica normală în ceea ce privește activitatea economică, cu menținerea unor măsuri preventive precum folosirea măștilor, dar, cu toate acestea, cazurile de infectare sunt în creștere, iar mulți experți avertizează că cifrele nu reflectă adevărata amploare a cazurilor.