De asemenea, Ambasada Iranului precizează că atacul „nu este doar cea mai mare greșeală a SUA şi o eroare strategică în Asia de Vest, ci este şi contrar dreptului internațional, vizând pe unul dintre cei mai buni oficiali militari ai Iranului găzduiți de o țară independentă de forțele externe printr-o acțiune preventivă, ceea ce este puternic condamnabil și considerat inacceptabil”.

Ambasada Republicii Islamice Iran reamintește rolul proeminent al generalului Qasem Soliemani în lupta împotriva terorismului Daesh (n.r. ISIS), a cărui existență continuă ar fi pus în pericol viața nenumărator vinovaţi, chiar și în Europa.

„Este de aşteptat ca țările care se opun extremismului și extinderii terorismului global să condamne acest act criminal, fiind contrar dreptului internațional”, mai precizează Ambasada Iranului la Bucureşti.

Autorităţile de la Bucureşti, neutre?

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că urmărește cu îngrijorare și atenție situația conflictului dintre Statele Unite și Iran și că este evident că nu își dorește o escaladare a tensiunilor dintre cele două state.

„N-am avut discuții, am prezentat o poziție pe care ați văzut-o, care a fost prezentată de Ministerul de Externe. Sigur că urmărim cu atenție și cu îngrijorare, că nu ne dorim o escaladare a tensiunilor. Evident că noi suntem parteneri NATO“, a declarat Ludovic Orban, luni, întrebat dacă a avut discuții pe marginea conflictului dintre SUA și Iran.

Întrebat despre prezența președintelui Iohannis la o eventuală ședință de urgență a NATO, premierul Orban a afirmat că, dacă președintele este mandatat pentru acestă întâlnire, va comunica acest lucru.

”România este profund îngrijorată de evoluţiile recente din Orientul Mijlociu după atacul asupra Ambasadei SUA în Irak – pe care România îl condamnă ferm – şi după măsurile de protecţie preventive luate în consecinţă de SUA. Detensionarea este esenţială pentru a evita deteriorarea suplimentară a situaţiei de securitate”, este mesajul transmis în umă cu două zile de MAE, într-o postare pe Twitter.

Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a îndemnat vineri Statele Unite şi Iranul să dea dovadă de reţinere, pentru a evita escaladarea conflictului.

Între timp, statele europene au transmis că „regretă profund” anunţul Iranului în legătură cu ridicarea oricărei limite privind îmbogăţirea uraniului, transmite Agerpres. În faţa crizei dintre SUA şi Iran, inamici declaraţi, şi a riscului unei adevărate conflagraţii, o reuniune extraordinară a NATO are loc în cursul zilei de luni la Bruxelles, iar cancelarul german Angela Merkel se întâlneşte sâmbătă la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin.

Milioane de iranieni deplâng moartea liderului militar

O mare de oameni în doliu, care strigau ‘Moarte Americii’, a însoţit luni la Teheran sicriele generalului Qassem Soleimani, cel mai popular comandant militar din Iran, şi ale altor oficiali militari ucişi într-un atac cu dronă al Statelor Unite în Irak. După cum relatează AFP, populaţia a oferit spectacolul unei adunări a unităţii şi de o amploare fără precedent de la manifestaţiile şi contra-manifestaţiile contestării postelectorale din 2009 din Iran.

După reuniunile de duminică de la Ahvaz (sud-vest) şi Mashhad (nord-est), iranienii au mărşăluit în masă la Teheran luni, declarată zi de comemorare, pentru a-i aduce un omagiu lui Qassem Soleimani, figură carismatică şi extrem de populară în Iran, ucis vineri alături de locotenentul său irakian şi de alte opt persoane în apropiere de aeroportul din Bagdad.

Mulţimea adunată pe o vreme geroasă a fost vizibil mai diversă decât adunările obişnuite strânse la apelul puterii. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, şi-a manifestat emoţia prezidând o scurtă rugăciune funerară la Universitatea din Teheran, în faţa sicrielor cu rămăşiţele lui Soleimani, ale lui Abu Mehdi al-Muhandis, numărul doi al Hashd al-Shaabi (paramilitari irakieni pro-Iran), şi ale altor patru iranieni.

Soleimani urmează să fie înmormântat marţi la Kerman (sud-est), oraşul său natal.

Estimată la „câteva milioane” de persoane de către televiziunea de stat iraniană, mulţimea a alternat momente de reculegere şi de tristeţe cu momente în care şi-a exprimat furia strigând ‘Moarte Americii’ şi ‘Moarte Israelului’. Au fost arse de asemenea steaguri americane şi israeliene. Unii bărbaţi şi femei plângeau sau cereau răzbunarea lui Soleimani, şeful Forţei Al-Qods, însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, şi arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu.

Fiica lui Qassem Soleimani, Zeinab, şi şeful biroului politic al Hamasului palestinian, Ismail Haniya, au electrizat mulţimea vorbind despre efectele destabilizatoare pe care moartea generalului le va avea, în opinia lor, asupra rezistenţei Americii şi Israelului. Iranul a promis, prin declaraţii oficiale ale liderilor săi, „o ripostă militară”, o „răzbunare dură” care va avea loc „în locul potrivit şi la momentul potrivit”.