„Noi am început acest proces de tranziţie, de la mine către un nou PMP, odată cu ocuparea funcţiei de preşedinte al partidului de către Eugen Tomac. Astăzi suntem, dacă veţi da un vot pozitiv, suntem în situaţia în care tranziţia se cam apropie de sfârşit şi va lua sfârşit în ziua votului. Când mă duc, voi vota candidatul partidului şi voi considera că nu mai am nicio obligaţie faţă de PMP. Deocamdată rămân angajat în a-mi da cu părerea prin sediul partidului, pentru că faţa partidului trebuie să se schimbe şi partidul trebuie să evolueze”, a precizat duminică Băsescu, în şedinţa Colegiului Naţional al PMP.

El a adăugat că prin propunerile sale – Theodor Paleologu, candidat din partea PMP la alegerile prezidenţiale şi Mihail Neamţu, purtător de cuvânt şi şef de campanie al partidului -, Partidul Mişcarea Populară „se va muta în altă categorie decât cea de tip PMP, Pro România, la limita de jos a solvabilităţii politice”.

„Aşa cum suntem nu am putut decât să trecem de fiecare dată pragul şi atunci trebuie jucat în politică, trebuie să găsim soluţii alternative la ceea ce am avut până acum ca electorat. Eu cred că soluţia pe care v-o propun este una bună, o soluţie care poate să mute partidul în altă categorie decât cea de tip PMP, Pro România, la limita de jos a solvabilităţii politice”, a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a susţinut că Theodor Paleologu, „absolvent de Sorbona şi al altor şcoli unde nu a reuşit Macron”, fost ministru şi ambasador, are foarte multe calităţi care îl recomandă ca pe un candidat care, dacă ar câştiga, „ar fi un bine pentru România”.

„Eu sper să-i încurce rău pe Barna şi pe Dăncilă şi încurcatul ăsta s-ar putea să facă astfel ca niciunul dintre cei doi să nu intre în turul II, aşa cum speră şi să fie o surpriză”, a adăugat Băsescu.