La scurt timp dupa moartea printesei Diana, in 1997, intr-un accident de masina, in care a mai pierit si Dodi Al Fayed, familia regala britanica a anuntat ca nu mai are de gand sa faca cumparaturi la Harrods. Imediat, aproape 50% din clientii traditionali ai celebrului magazin de pe Oxford Street au renuntat sa mai deschida usile de la Harrods.
Harrods s-a identificat ani de-a randul cu elita europeana. Mult mai cunoscut decat Galeriile Lafayette de la Paris, Harrods a avut momentele sale de glorie maxima in perioada anilor ‘70-’80. Atunci regina Marii Britanii obisnuia sa viziteze magazinul in fiecare saptamana. In anii ‘90, printesa Diana cheltuia saptamanal aici in jur de 25.000 de lire sterline. Foarte multe dintre receptiile reginei se organizau cu mancare si bautura preparate de specialistii de la Harrods. Dar aceste timpuri au apus.
Vanzarile au scazut vertiginos, iar profitul s-a redus an de an, pana intr-atat incat Al Fayed a fost fortat sa aduca bani de-acasa. Acum, toata lumea spune ca Mohamed este atat de suparat pe guvernul britanic, incat este ferm hotarat sa vanda Harrods. In luna martie, Al Fayed a pierdut un proces pentru obtinerea unui statut special la plata taxelor si a decis sa-si mute domiciliul fiscal la Geneva. Guvernul britanic i-a refuzat, de asemenea, si cele sapte cereri de obtinere a cetateniei.
Mohamed Al Fayed este, printre altele, si proprietarul hotelului Ritz din Paris, dar si al clubului de fotbal Fulham.
Imediat dupa lansarea zvonului privind vanzarea magazinului Harrods, a si aparut un potential cumparator: Dickson Poon, omul de afaceri din Hong Kong, care anul trecut a preluat magazinul vecin cu Harrods, proprietatea lui Harvey Nichols. Philip Green, magnatul englez care a tatonat Harrods, s-a inscris si el pe lista posibililor cumparatori.
Analistii pietei britanice de retail spun ca valoarea de piata a magazinului Harrods este acum de mai putin de un miliard de dolari, o treime fata de pretul pe care l-a platit Al Fayed in urma cu opt ani cand l-a cumparat. In timp ce majoritatea lanturilor de magazine
s-au luptat in ultimii ani cu reinventarea sau rebrandarea, Harrods a pierdut zi de zi clientii din cauza unei atitudini extrem de molatice. In ultimul an fiscal, vanzarile au scazut cu 1,4%, pana la 811 milioane de dolari. Simultan, vanzarile cu amanuntul in Marea Britanie au crescut cu 5%. „Se pare ca Harrods a devenit un magazin plictisitor. Nu te mai intalnesti cu nici o celebritate, nu mai vezi nici o regina. Ce alte motive ai avea sa faci cumparaturi aici?”, spune David Oliver, de la firma de consultanta Kurt Salmon Associates. El argumenetaza aceasta afirmatie prin faptul ca Selfridges, rivalul londonez al lui Harrods, a luptat asiduu pe taramul atragerii de noi clienti prin campanii puternice de marketing. „Selfridges a furat foarte multi din clientii Harrods”, spune Oliver.
Intr-adevar, Selfridges s-a transformat dintr-un lant de magazine care se adresa clasei de mijloc intr-un adevarat imperiu al brandurilor. In acest magazin intalnesti laolalta case de moda precum Gucci, Prada sau Helmut Lang, dar si alte marci care se vand la preturi mult mai reduse.
Harrods, in schimb, este organizat in mod dezordonat, iar pe deasupra este inchis duminica. In plus, depinde foarte mult de numarul de turisti care viziteaza Londra. tinand cont de recesiunea economica in care se gasesc Statele Unite, tara de unde provin cei mai multi dintre cumparatori, e clar ca viitorul lui Harrods este extrem de sumbru. „Acum este un moment foarte bun pentru Al Fayed sa scape de Harrods. Oricum, el va avea in continuare gaura neagra numita Fulham, care ii va ocupa cea mai mare parte a timpului”, spune David Oliver.

Despre Harrods si Al Fayed

· Moto-ul Harrods „Omnia Omnibus Ubique” poate foarte usor sa fie tradus in „Daca il vrei, noi ti-l oferim”. Situat in centrul Londrei, celebrul magazin al lui Mohamed Al Fayed are sapte etaje, 20 de restaurante si baruri si o filiala de banca. In medie, 35.000 de turisti trec zilnic pe la Harrods.
· Mahomed Al Fayed s-a imbogatit in Egipt, acolo unde a castigat peste 100 de milioane de dolari in minele de argint. In anii ‘80, egipteanul s-a stabilit la Londra. Conturile adaposteau deja peste un miliard de dolari, castigati in principal din campuri petroliere. A preluat rand pe rand hotelul Ritz din Paris, magazinul Harrods din Londra si echipa de fotbal Fulham.

Pe scurt

Tranzactie energetica de zece milioane de dolari
Grupul american de investitii in domeniul energetic Pelagas Ltd a cumparat, saptamana trecuta, de la Fondul Roman Post Privatizare (FRPP), pachetul majoritar de actiuni al societatii de distributie a gazelor naturale VitalGaz, valoarea tranzactiei fiind de circa zece milioane de dolari. „Valoarea initiala a tranzactiei se ridica la putin peste zece milioane de dolari, suma care include pretul pachetului de actiuni, datoriile asumate, precum si o infuzie de capital care va fi realizata ulterior”, a declarat Randall Atkins, director general al companiei Pelagas. VitalGaz a fost infiintata in 1998, sub numele Regev-Instal, de catre doi oameni de afaceri romani. In anul 2000, FRPP a devenit actionarul majoritar al companiei, investind aproximativ 3,8 milioane de euro. Atkins a precizat ca strategia de dezvoltare a VitalGaz vizeaza, pentru inceput, extinderea activitatii in zonele in care aceasta este deja prezenta cu activitati de distributie de gaze naturale si apa, Bucuresti si Brasov.

Lipton Ice Tea fabricat in Romania
Quadrant Amroq Beverages (QAB), firma care vinde in special Pepsi, si Unilever South Central Europe au incheiat un parteneriat de afaceri legat de producerea si imbutelierea in Romania a marcii Lipton Ice Tea. QAB a investit 500.000 de dolari pentru introducerea in productie a Lipton Ice Tea si marirea capacitatii de distributie. Anterior acestui parteneriat, produsul era comercializat din import. Lipton Ice Tea va fi disponibil in doua arome, lamaie si piersica. „Lipton Ice Tea ocupa a doua pozitie ca importanta intre cele 400 de marci comercializate de Unilever in intreaga lume”, a declarat Martina Kastler, presedinte Unilever Romania.

Piata a cosmeticelor de 180 milioane de dolari
Compania de cosmetice Avon Romania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de circa 50 de milioane de dolari, comparativ cu 36 de milioane de dolari cu un an in urma, a declarat directorul pentru Europa de Sud-Est, inclusiv Romania, al companiei, Srdjan Mijuskovic. „Cele mai cerute categorii de produse pe piata romaneasca sunt cele pentru machiat, urmate de sampoane si produse de ingrijire a pielii. In ultimele luni, am vandut foarte bine si produsele anticelulita”, a precizat Mijuskovic. El a mentionat ca, potrivit datelor furnizate de institutul de cercetare Euromonitor, piata romaneasca a cosmeticelor s-a cifrat in 2002 la 180 de milioane de dolari, suma care include si produsele de ingrijire personala si care indica o scadere a vanzarilor companiilor de profil, fata de anul anterior.