Fostul premier Adrian Năstase intervine şi el în scandalul declanşat în urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre condamnarea la două zile după gratii şi amenda pe care Florin Cîţu le-a primit în Statele Unite, pe când se afla acolo la studiu, la vârsta de 28 de ani.

Justiţia divină intervine uneori în guvernare, afirmă Adrian Năstase

Fostul premier PSD spune că genul “penal”, inventat de PNL şi USR, se întoarce acum împotriva lor. Este “o ştampilă politică (…) cu un impact public foarte puternic”, scrie Năstase pe blogul său.

Actuala coaliţie de guvernare, dar şi Klaus Iohannis, nu-şi mai pot permite să-l susţină în prezent pe Florin Cîţu “fără să-şi piardă complet credibilitatea”, având în vedere că ei au insistat atât de mult pe sintagma “Fără penali în funcţii publice”.

Întreaga postare a lui Adrian Năstase

Genul? „Penal

PNL si USR au inventat un gen nou – „penal”. In noile carti de identitate, la rubrica gen, unii ar putea trece „penal”. E vorba de o stampila politica – sunt constient – cu un impact public foarte puternic.

Realizati insa ca, dupa aflarea condamnarii lui Florin Citu in SUA, de fiecare data cand acesta va merge la intruniri publice, inclusiv in campania interna din PNL, el va fi intampinat de Marian Ceausescu cu strigatul sau obisnuit – „Penalule”?

Blocarea desemnarii lui Dragnea la functia de premier s-a facut prin invocarea legii 90/2001. Se discuta acum si de art. 17 din Codul administrativ. Discutii tehnice – a existat in cazul lui Citu o infractiune? A existat o condamnare? Cert este ca retinerea sa la politie a fost confirmata ca pedeapsa penala de un judecator.

In aceste conditii, actuala coalitie nu-si poate permite sa-l sustina pe actualul premier in functie fara sa-si piarda complet credibilitatea. Acelasi lucru este valabil pentru Iohannis. Sunt cei care au inventat sintagma „Fara penali in functii publice”.

Justitia divina intervine uneori in guvernare.

Sursa foto: adriannastase.ro