Bogdan Stănescu a declarat că ofertele care vizează cpntinuarea producţiei nu au fost depuse încă. “Termenul limită este ora 18.00. Aşteptăm ca toţi cei care şi-au declarat interesul să depună oferta. Până în prezent s-au depus patru oferte”, a declarat administratorul special al Oltchim.

Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti (simbol bursier CHOB), controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunţat că a depus ofertă şi susţine că vizează crearea unui gigant românesc în industria chimică

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active.

Compania a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net de 1,68 milioane euro, în creştere cu 76% faţă de perioada similară a anului trecut, şi o cifră de afaceri de 49,06 milioane euro, mai mare cu 30% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Ultimul an în care Oltchim a înregistrat profit din activitatea curentă a fost 2006.