Producătorii de trenuri CSR Corp şi China CNR Corp, constructori precum China Railway Construction Corp sau producători de componente ca Zhouzhou CSR Times Electric Co, au intrat puternic pe piaţa globală, oferind alături de preţuri competitive şi „experienţa” pe care ar fi câştigat-o din construcţia reţelei chineze de trenuri de mare viteză. Accidentul de la începutul lunii iulie, pe care autorităţile locale au încercat să-l acopere cât de mult posibil, demonstrează cu totul altceva.
„Şansele lor de a vinde trenuri de mare viteză sunt zero. Şi nu cred că încrederea în produsele chinezeşti va mai reveni”, spune Edwin Merner, preşedinte al Atlantis Investment Research Corp, din Tokyo, citat de Bloomberg. Iar efectele accidentului încep să se vadă. Acţiunile companiilor chineze care au lucrat la proiect au început să scadă. Atât CSR cât şi celelalte companii urmau să participe la licitaţia pentru construcţia unei linii de mare viteză în California, alături de Siemens, Alstom şi Bombardier; şansele lor de câştiga sunt foarte reduse.
Este prea devreme pentru a estima impactul accidentului asupra marilor companii chineze, a spus un oficial anonim al guvernului chinez, după ce autorităţile chineze au spus că tragedia s-a produs din cauza un defecţiuni a echipamentelor provocată de un trăsnet. Şi totuşi, s-ar putea dovedi un punct de turnură în toată economia chineză. Cel mai probabil, investiţiile chineze în infrastructură îşi vor încetini ritmul, turiştii nu vor mai folosi trenurile de mare viteză, iar creşterea economică va încetini.
“China a investit în construcţia reţelei de cale ferată de mare viteză, doar că a făcut-o prea rapid. E ca un balon, dacă-l umfli prea tare, atunci va exploda”, conchide şi Byun Sung Jin, analist la Mirae Asset Securities din Seul.