Simona Halep, 27 de ani, 3 WTA, s-a despărţit de Thierry Van Cleemput! Hotărârea radicală vine după ce jucătoarea româncă a pierdut finala de la Doha. Ea a jucat cu belgianca Elise Mertens, iar scorul a fost de 6-3, 4-6, 3-6.  Halep a explicat şi motivul pentru care a renunţat la colaborarea cu belgianul Thierry Van Cleemput, 50 de ani.  „Am încercat pentru o perioadă şi s-a încheiat. Am decis să punem stop din moment ce nu ne potrivim. Este o persoană bună, un om foarte amabil, dar pe terenul de tenis nu există chimie între noi. Rămânem prieteni, e un om foarte bun”, a declarat atunci Simona Halep. 

Motivul care a stat la baza despărțirii este însă cu totul altul. Surse din staff-ul Simonei au dezvăluit pentru Ziare.com că jucătoarea luase această decizie încă de vineri seară, după duelul cu Elina Svitolina, de la Doha. Românca era hotarâtă să renunțe la belgian chiar și dacă ar fi câștigat turneul de la Doha. Halep a fost extrem de deranjată de reacțiile pe care belgianul le-a avut în timpul partide. Acesta a avut o atitudine foarte rece și – ce a deranjat-o cel mai mult pe Simona – obișnuia să dea din cap dezaprobator după execuțiile ratate ale sportivei. “Simona obișnuiește ca, în momentele mai dificile, să arunce priviri spre loja sa, iar mimica feței lui Van Cleemput nu i s-a părut potrivită deoarece nu îi transmitea încredere, ci doar sentimente negativiste”, afirma sursa din staff-ul sportivei, citată de ziuare.com. În plus, Halep era de părere că antrenorul trebuie să îi fie și prieten, în timp ce Van Cleemput nu a făcut decât să efectueze ședințele de pregătire și să stea detașat de jucatoare și de staff în zilele petrecute la Doha. Simona Halep a lăsat să se înțeleagă că nu vrea să colaboreze cu alt antrenor, în viitorul apropiat.