ACUZAȚIE: De ce a fost modificat traseul AUTOSTRĂZII spre Sibiu
Deputatul Cornel Ştirbeţ, candidatul PDL la preşe dinţia Consiliului Judeţean Sibiu, a declarat, într-o conferinţă de presă că schimbarea proiectului Autostrăzii spre Sibiu are la bază dorinţa premierului Victor Ponta şi a lui Adrian Năstase ca autostrada să treacă prin localitatea Cornu, conform publicației tribuna.ro.
„Vreau să vă spun că în 2003, Miron Mitrea, ministrul PSD al Transporturilor a vrut ca autostrada culoarului IV Paneuropean până la Sibiu să meargă mai bine pe Braşov, decât pe Piteşti. Toate argumentele erau de ordin tehnic, de ordin financiar, dar argumentul real şi foarte aplicat, era faptul că plecând din Braşov, autostrada ajungea şi la Cornu, Cornu fiind o localitate foarte importantă din zona de sud a României. Acolo, sunt nişte domenii care aparţin domnului Năstase şi domnului Victor Ponta. De fapt socrului său, soacrei domnului Ponta, colegei mele de liceu. Proiectul, după cum ştiţi, nu s-a făcut pe Braşov, s-a discutat mai bine de 10 ani, a intervenit la data respectivă în discuţii UDMR şi cei interesaţi din zona de nord-vest a ţării şi aşa s-au schimbat priorităţile prin lege, iar în loc de Culoarul IV Paneuropean, care era finanţat de Uniunea Europeană, s-a ajuns la autostrada Bechtel, care aceasta oricum ajungea prin Braşov, către Bucureşti. Cu toate dificultăţile pe care le cunoaşteţi, cu toate problemele care au avut loc la Bechtel, repet, după 10 ani, în 2009 s-a reuşit datorită insistenţei ministrului Anca Boagiu să se reia Culoarul IV, să revină culoarul IV Paneuropean ca primă prioritate. S-au licitat toate tronsoanele, s-au purtat discuţii cu privire la Sibiu – Piteşti, iar aici trebuie să vă spun că erau variante de finanţare, pentru că varianta de finanţare era până în acest an, până în 2012, doar până la Sibiu – finanţare europeană”, a spus Cornel Ştirbeţ.
Potrivit deputatului, pentru tronsonul Sibiu – Piteşti s-a încercat încă o variantă, un parteneriat public-privat, dar Ion Ariton a reuşit, cu argumente, să o convingă pe ministrul Anca Boagiu că tronsonul Sibiu – Piteşti poate fi finanţat cu bani europeni. „Noi, în special ministrul Ion Ariton, pentru că avea o relaţie directă cu Anca Boagiu, am insistat şi am reuşit, bine^nţeles, cu argumente să convingem Ministerul Transporturilor că tronsonul de autostradă Sibiu – Piteşti poate fi finanţat şi trebuie să fie finanţat cu bani europeni în exerciţiul financiar 2014- 2020. S-au făcut primele demersuri, urma să se reia studiul de fezabilitate pe structura proiectelor europene, având şi aprobarea Comisiei Europene”, a mai spus Ştirbeţ.
Strategie schimbată
Ministerul Transporturilor a schimbat, însă, strategia pusă la punct de ministrul Boagiu şi a revenit la varianta Sibiu – Braşov, lucru cu care Cornel Ştirbeţ nu este de acord. Deputatul consideră că motivul este acelaşi cu cel din 2003: localitatea Cornu.
„Eu cred că sunt aceleaşi motive: localitatea Cornu. Nu ştiu din ce bani vor fi finanţaţi aceşti kilometri de autostradă şi mai mult, această variantă este dublă faţă de Sibiu – Piteşti, cu dificultăţi foarte mari ca să ajungă la Bucureşti, dacă luăm în calcul Comarnic – Braşov. Deci nu ar fi mai ieftină, nu ar fi mai scurtă, nu ar fi mai bună şi s-ar rata şi finanţarea europeană pentru că UE şi Comisia Europeană au spus clar că ei nu finanţează o altă autostradă decât cea pe care au stabilit-o prin proiect, pentru că atunci când au făcut proiectul s-a discutat şi varianta Sibiu – Braşov”, a afirmat Cornel Ştirbeţ.
Fosta șefă de la autostrăzi și-a dat demisia
Daniela Drăghia şi-a motivat decizia prin faptul că actuala conducere a ministerului ar dori să schimbe traseul Coridorului IV paneuropean, care să excludă tronsonul Sibiu – Piteşti, iar noul traseu să includă tronsonul Sibiu – Făgăraş – Braşov, care va face legătura cu autostrada A 3, Braşov – Bucureşti.
Primar: AUTOSTRADA pe la Pitești rămâne "în picioare"
Informaţia privind scoaterea tronsonului de autostradă Piteşti – Sibiu din proiectul privind realizarea Coridorului IV Paneuropean este falsă, a afirmat, vineri, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc.
Acesta a spus că a avut o discuţie pe această temă cu premierul Victor Ponta, care a dezminţit zvonurile apărute în presă.
Nazare: Schimbarea traseului Coridorului IV European nu este o idee bună şi ar întârzia lucrările
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





