Activități controversate pe lista CAEN. Ministerul Justiției: Nu pot intra în sfera celor codificate în România
SURSA FOTO: Dreamstime - Justiție
Noi activități controversate au fost introduse de la începutul anului pe lista actualizată a Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN), asta deși unele sunt considerate ilegale.
Activități controversate incluse în lista CAEN
Începând cu 1 ianuarie 2025, în lista actualizată a Clasificării Activităților din Economia Națională (CAEN) a fost inclus un nou cod CAEN (9699), care grupează activități diverse, printre care furnizarea de servicii sexuale, prostituția și alte activități sociale sau de divertisment.
Actualizarea a fost aprobată prin ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024 și a stârnit dezbateri în spațiul public.
Ce activități au fost incluse în codul CAEN 9699
Printre activitățile grupate sub acest cod se numără:
- furnizarea sau aranjamentul de servicii sexuale și organizarea de evenimente sau stabilimente legate de prostituție;
- activități astrologice și spirituale, precum și servicii de escortă, întâlniri sau birouri de căsătorii;
- servicii pentru animale de companie, inclusiv cazare, îngrijire, dresaj și operarea adăposturilor pentru animale abandonate;
- activitățile studiourilor de tatuaje și piercing, inclusiv decorarea temporară cu henna;
- alte servicii, precum șoptirea cailor, planificarea nunților și operarea automatelor pentru servicii personale.
Această diversitate a activităților reunite sub codul CAEN 9699 a generat controverse, în special în ceea ce privește includerea furnizării de servicii sexuale și prostituției.
Reacția oficială a Ministerului Justiției
Prostituția, care a fost penalizată în România în 2014, este în continuare considerată o contravenție și este sancționată cu amendă. În acest context, includerea acesteia în lista CAEN a ridicat întrebări privind legalitatea și reglementarea acestor activități.
Deși legislația actuală consideră prostituția o contravenție, clasificarea acesteia ca activitate economică ridică semne de întrebare privind modul în care astfel de practici ar trebui tratate din perspectivă legală, fiscală și socială.
Ministerul Justiției a clarificat că nu a fost implicat în actualizarea Clasificării Activităților din Economia Națională. Potrivit ministerului, activitățile codificate în România sunt strict conforme legislației naționale. Oficialii au declarat că modificările au fost aprobate exclusiv de Institutul Național de Statistică și că activitățile nepermise de lege nu pot fi legal incluse în sfera codificată.
„Având în vedere solicitările primite din partea reprezentanților mass-media cu privire la actualizarea Clasificării Activităților din Economia Națională, precizăm că activitățile codificate în România sunt cele strict prevăzute de legislația în vigoare.
În acest sens, activitățile nepermise de legislația națională nu pot intra în sfera celor codificate în România.
Precizăm că actualizarea claselor CAEN nu a fost făcută de Ministerul Justiției sau de ONRC, ci este aprobată prin ordinul Președintelui Institutului Național de Statistică nr. 377/17.04.2024 privind actualizarea Clasificării Activităților din Economia Națională – CAEN”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



