Actiuni la un PAS de scumpire

Actiuni la un PAS de scumpire
Publicat de CAPITAL la 26 februarie 2004, 12:00

care aveau in patrimoniu terenuri si cladiri plasate in zone foarte bune si care nu mai fusesera reevaluate de mult timp. Acum, in vizorul investitorilor au intrat emitentii care au ca actionar semnificativ sau majoritar asociatia salariatilor din societate – PAS. O parte din asociatiile PAS au fost constituite cu scopul dobandirii de actiuni emise de societatile comerciale si, in acest caz, dupa indeplinirea obligatiilor asumate prin contract (rate, investitii), conform legii, se dizolva. Valen

care aveau in patrimoniu terenuri si cladiri plasate in zone foarte bune si care nu mai fusesera reevaluate de mult timp. Acum, in vizorul investitorilor au intrat emitentii care au ca actionar semnificativ sau majoritar asociatia salariatilor din societate – PAS. O parte din asociatiile PAS au fost constituite cu scopul dobandirii de actiuni emise de societatile comerciale si, in acest caz, dupa indeplinirea obligatiilor asumate prin contract (rate, investitii), conform legii, se dizolva. Valentin Cismaru, analist financiar la Vanguard, spune ca „investitorii care intentioneaza sa profite de aceasta oportunitate trebuie sa ia in calcul si posibilitatea sa fi avut loc deja tranzactii intre membrii asociatiei, in cazul in care statutul permite, si actionariatul PAS sa fie deja concentrat in mana unor persoane care nu vor vinde. PAS-ul este controlat/influentat, de obicei, de catre echipa manageriala. In functie de interese si necesitati, echipa manageriala decide, dupa desfiintarea PAS, sa detina in continuare pachetul de control sau il va ceda, in timp, unui unui alt investitor interesat.” Analistul financiar a tinut sa avertizeze: „Urmariti care este urmatorul actionar semnificativ dupa PAS in structura actionariatului unei societati!”.Un bun exemplu este evolutia actiunilor Siretul Pascani. Societatea a inceput sa atraga atentia investitorilor dupa ce asociatia salariatilor (care detinea 87% din capitalul social) s-a dizolvat si a distribuit actiunile membrilor sai. Imediat au inceput acumularile de actiuni, fiind raportati trei actionari cu detineri de peste 5% din capitalul social.si actiunile Turbomecanica au devenit interesante pentru astfel de investitori. Pretul si lichiditatea actiunilor Turbomecania au inceput sa creasca dupa ce au aparut informatii ca in luna martie asociatia PAS se va dizolva. Brokerii au observat acelasi lucru si la Electrocontact. Surse din societate ne-au declarat ca asociatia salariatilor din societate a platit ratele la contractul de privatizare si este posibil ca o decizie privind dizolvarea sa se ia pana la AGA pentru aprobarea rezultatelor financiare aferente anului 2003. La Prodvinalco, asociatia salariatilor a platit toate ratele contractuale si a finalizat si investitiile asumate. Urmeaza ca APAPS sa verifice realizarea investitiilor si numai dupa aceea asociatia se va dizolva.Insa sunt si multe asociatii ale salariatilor care, chiar daca si-au indeplinit obligatiile din contractul de privatizare, nu se vor dizolva. In aceasta situatie sunt asociatiile salariatilor de la Energopetrol, UAMT si Victoria Bermas Suceava.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.