„Proiectul de lege pentru achiziţionarea rachetelor HIMARS joi va fi în şedinţa de guvern şi se va aproba. (…) O să facem plata până la 28 februarie pentru primul sistem de rachete HIMARS (…) în valoare de aproape un miliard de dolari. (…) Joi, în şedinţa de guvern, vom aproba şi hotărârea privind cele patru corvete multifuncţionale”, a declarat Fifor la un post de televiziune.

El a arătat că se doreşte ca aceste corvete să fie construite într-un şantier naval din România, iar cu off-setul provenit de la acestea să se facă modernizarea celor două fregate aflate în dotarea Marinei române.

Ministrul Mihai Fifor a mai precizat că în iulie-august se va face plata pentru cel de-al doilea sistem de rachete Patriot. Pe de altă parte, el a susţinut că salariile militarilor vor creşte cu 3,64% ca urmare a aplicării Legii salarizării şi că nicio pensie militară nu va scădea. „În Armata Română salariile nu scad. În 2017 salariile militarilor au crescut în medie cu 15-20%. (…) În medie, creşterea este de 3,64% în Armată începând cu aplicarea Legii salarizării unitare. (…) În momentul de faţă, ne-am dorit o stabilitate a pensiei militare şi, iată, o avem. Nicio pensie nu scade”, a spus Fifor, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, ministrul a precizat că o condiţie esenţială a acestui program este ca aceste corvete să fie construite într-un şantier naval din România. “Vă reamintesc condiţia esenţială pentru ca acest dialog competitiv să fie câştigat, este ca aceste corvete să fie produse de un şantier naval românesc. Este o condiţie peste care nu am vrut să trecem pentru că din cei 2% alocaţi pentru Apărare, noi am dorit să întoarcem cât mai mult posibil în industria de apărare românească”, a afirmat ministrul Apărării.


Te-ar putea interesa și: