Și, bineînțeles, multe orașe se confruntă cu criminalitatea și jafurile, așa că ar trebui să gândiți de două ori înainte de a alege următoarea destinație de vacanță in Europa.

Grunge a realizat o listă cu cele mai periculoase orașe din Europa.

Bruxelles

Bruxelles este un loc minunat pentru a savura o bere și a vă bucura de peisaje. Cu toate acestea, trebuie să fiți conștienți de hoții de buzunare care mișună pe străzile orașului și de pericolul terorist. Chiar dacă orașul are o rată a criminalității în general scăzută, atacurile teroriste din zonele publice s-au multiplicat în trecut, iar riscul rămâne potrivit The Broke Backpacker.Deși Belgia nu este periculoasă, criminalitatea a crescut în ultimul deceniu și a atins punctul culminant în 2018.

Napoli

Italia este una dintre cele mai vizitate țări din lume, dar nu toatea orașele sunt un paradis al turiștilor. Situat în sudul Italiei, Napoli și-a atras renumele de loc periculos din cauza mafiei locale, cunoscută sub numele de Camorra, care controlează tot orașul prin violențe de stradă. Inclusiv prin atacuri cu arme de foc, turiștii fiind, de asemenea, ținta hoților de buzunare.

Donețk

Ucraina nu se află pe lista celor mai vizitate țări, poate și pentru că unele zone din țară nu sunt doar neospitaliere, ci chiar periculoase. În ultimii ani, au existat asasinate care implicau arme de foc și autoturisme-capcană. În plus, protestele mari au devenit tot mai violente, iar orașele separatiste Donețk și Luhansk sunt deosebit de periculoase din cauza „conflictului armat în curs”. În zonă există numeroase mine, iar străinii au fost amenințați și chiar răpiți în aceste două orașe. Zona este controlată de forțele rusești, iar conflictele armate au provocat peste 13.000 de morți.

Istanbul

Este unul dintre cele mai mari orașe din lume. Pericolul terorist este in continuare semnificativ- ultimul atac a avut loc în 2016, pe aeroport. Criminalitatea este, de asemenea, o problemă, iar turiștii au fost adesea atacați și drogați în oraș. Vestea bună e că Istanbulul a instalat recent o rețea de camere pentru a urmări cu atenție străzile 24 din 24.

Mitrovica, Kosovo

Când vine vorba de Mitrovica, Departamentul de Stat al SUA avertizează împotriva vizitării orașului și a altor zone, în special pentru că există un „potențial de tulburări civile datorate tensiunilor etnice”. Există, de asemenea, posibilitatea ca grupările teroriste să planifice un atac.

Sofia

În capitala Bulgariei, turiștii au fost frecvent ținta jafurilor și fraudelor cu cărți de credit. O altă problemă cu care se confruntă turiștii sunt drumurile proaste, care produc numeroase accidente. În 2019, 40% din toate jafurile și 55% din furturile de mașini au avut loc la Sofia. Țara are organizații criminale care controlează barurile, cluburile de noapte și rețele de prostituție.

Marsilia

Ca întreaga Franță, orasul Marsilia are un risc ridicat de terorism din cauza amenințărilor grupurilor teroriste islamiste. Infracțiunile stradale sunt la ordinea zilei. Iar riscul de a fi atacat crește pe timpul nopții – în special pe anumite linii de metrou.

Londra

Surprinzator, Londra se află pe această listă cu orașe europene periculoase. Londra nu este atât de sigură pe cât ați crede, deoarece e cunoscută pentru atacuri cu arme albe. Crimele au crescut cu peste 20 la sută pentru al șaselea an consecutiv în 2020.

Sursa foto: Dreamstime