Ministerul Energiei nu a efectuat plăţi către Sinteza SA
Ministerul Energiei a luat act de decizia companiei Sinteza SA de a renunţa la implementarea proiectului de creare a unei capacităţi de producţie de baterii, parte a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025.
În acest context, Ministerul Energiei a iniţiat imediat un dialog cu beneficiarul finanţării, în vederea identificării celor mai potriviţi paşi de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel naţional în cadrul PNRR, măsura I4.1 – Sprijinirea investiţiilor în întregul lanţ valoric al bateriilor (producţie şi/sau asamblare şi reciclare).
În ciuda faptului că Sinteza SA a decis oprirea proiectului, Ministerul Energiei rămâne angajat în promovarea şi susţinerea apelului dedicat producţiei de baterii în România. Până acum, Ministerul Energiei nu a efectuat plăţi către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR.
„Ministerul Energiei îşi reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacităţi industriale naţionale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României şi pentru atingerea ţintelor de decarbonizare.”
Sinteza Oradea a renunțat la proiectul cu Lockheed Martin
Sinteza Oradea a semnat pe 27 decembrie 2024 un contract de finantare prin PNRR, pentru înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare si reciclare a electroliţilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice. Valoarea totală a proiectului este de 309,26 milioane lei (cu TVA), iar valoarea maximă eligibilă nerambursabilă (valoare ajutor de stat solicitat) este de 124 milioane lei (fără TVA).
Pe 20 mai 2025, Sinteza Oradea a renunțat la proiectul cu Lockheed Martin, privind înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare şi reciclare a electrolitilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice. Chiar dacă proiectul era finanţat prin PNRR, condiţiile necesare pentru susţinerea viabilităţii economice nu sunt pe deplin întrunite.
„Vom continua eforturile de identificare şi susţinere a proiectelor viabile, astfel încât România să îşi reducă dependenţa de importuri şi să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene”, a precizat Ministerul Energiei.
„Sinteza SA informează acţionarii şi investitorii că, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 19.05.2025, în urma unei evaluări interne aprofundate şi a unei alinieri strategice cu partenerul nostru tehnologic, Lockheed Martin, subscrisa a luat decizia de a renunţa la implementarea proiectului de investiţii intitulat „Înfiinţarea unei noi capacităţi de producţie, testare şi reciclare a electrolitilor utilizaţi pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice”, finanţat în baza Contractului nr. 344/27.12.2024 prin programul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
Decizia reflectă concluziile unei analize amănunţite de fezabilitate şi ale unei evaluări comerciale, efectuate de Sinteza SA, care au avut în vedere o varietate de factori relevanţi. Tehnologia redox flow este promiţătoare şi strategic valoroasă pe termen lung pentru sectorul energetic, însă momentul actual nu oferă încă toate condiţiile necesare pentru lansarea sustenabilă a acestui proiect”, a transmis compania respectivă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Analiza a ţinut cont de dinamica generală a pieţei pentru soluţii de stocare de durată mare şi de caracteristicile actuale ale cererii, fără a pune sub semnul întrebării potenţialul colaborărilor viitoare în această direcţie. În etapa recentă de analiză, au fost explorate opţiuni de ajustare a modelului de afaceri iniţial, care ar fi presupus o redefinire semnificativă a rolului şi responsabilităţilor Sinteza SA.
„Aceste variante ar fi implicat o extindere considerabilă a ariei de implementare, precum şi o creştere substanţială a angajamentului investiţional şi a nivelului de risc. Având în vedere contextul actual de piaţă, o astfel de implicare nu ar putea fi susţinută, în acest moment, pe baze strategice solide. Deşi proiectul beneficiază de sprijin nerambursabil aprobat de Ministerul Energiei, analiza actualizată a indicat că, în contextul actual, condiţiile necesare pentru susţinerea viabilităţii economice nu sunt pe deplin întrunite.
În aceste condiţii, continuarea implementării ar putea genera un nivel de expunere care nu corespunde pe deplin principiilor noastre de prudenţă strategică şi gestiune responsabilă a resurselor, în acord cu obiectivele pe termen lung ale companiei şi cu interesele acţionarilor.
În consecinţă, vom demara procedurile formale privind încetarea implementării proiectului şi a contractului de finanţare aferent, în deplină transparenţă şi cu respectarea tuturor cerinţelor legale şi contractuale aplicabile, în acord cu principiile de guvernanţă corporativă şi cu aşteptările investitorilor şi părţilor interesate”, a informat compania respectivă.