A dus Poșta spre dezastru și a condus două ministere-PSD trebuie să-l recompenseze cu fotoliul de ministru al Comunicațiilor
Ministrul Comunicaţiilor, Bogdan Cojocaru, va fi dat afară din Guvern, au declarat, pentru Capital, surse guvernamentale.
Alexandru Petrescu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, va fi noul ministru al Comunicațiilor, potrivit surselor Capital. Petrescu a ocupat funcțiile de ministru al Economiei și ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în guvernul Grindeanu. Din vara acestui an, Petrescu este directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM)
Alexandru Petrescu este fost vicepreşedinte PSD Diaspora. Potrivit cv-ului, în vara anului 2014, directorul FNGCIMM a fost numit director general al Poştei Române în iunie 2014, companie pe care a condus-o până când a fost numit ministru. Petrescu a fost și președinte al Comisiei pentru Pregătirea și Monitorizarea Procesului de Privatizare a companiei “Poșta Română. Alexandru Petrescu a ocupat și funcția de președinte al Consiliului de Administratie al CFR Calatori.
Citeşte şi: Ministrul Economiei a lăsat la Poşta Română o gaură de aproape 400 de milioane de lei
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





